Șefa instanţei supreme, judecătoarea Livia Stanciu, a declarat că este exclus ca pedeapsa cu închisoarea să se aplice numai după motivarea deciziei, făcând referire la faptul că în Parlament există o propunere legislativă în acest sens.
„E exclus! Nu suntem în situaţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg. Uitaţi-vă pe rolul tuturor instanţelor de judecată. Orice cetăţean, să zicem cel care este dedus judecăţii, şi să spunem că în final, în urma verificării probatoriilor, condamnat de către o instanţă, la momentul la care judecătorul pronunţă acea hotărâre judecătorească, are dreptul de a cere o serie de lămuriri. Sigur, nu la acel moment, judecătorul face motivarea acelei hotărâri, dar în esenţă judecătorul poate să-i transmită aspectele principale pe care le-a avut în vedere la momentul pronunţării acelei hotărâri judecătoreşti”, a spus Livia Stanciu.
Senatorul Haralambie Vochițoiu propune ca mandatul de executare a hotărârilor penale care prevăd pedeapsa cu închisoarea în cazul persoanelor aflate în libertate să fie emis numai în baza unei hotărâri definitive redactată şi motivată, iniţiativa legislativă a acestuia fiind în consultare publică.
Conform propunerii legislative vizând modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală, depusă la Senat de parlamentarul UNPR, de la aceste prevederi ar urma să facă excepţie persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale, pentru care judecătorul delegat cu executarea emite mandatul de executare doar pe baza extrasului din hotărârea penală.
Astfel, Vochiţoiu a arătat, în expunerea de motive la propunerea sa, că în ultima perioadă există „situaţii paradoxale”, în care motivările instanţei sunt redactate şi la un an de la momentul pronunţării hotărârii definitive, „totul culminând în unele cazuri cu eliberarea din închisoare după ispăşirea pedepsei a unui condamnat fără să aibă redactată hotărârea motivată”.
Acesta a adăugat că, în acelaşi timp, aceste persoane sunt private de dreptul de a parcurge căile extraordinare de atac, de a se adresa CEDO sau de a întocmi o cerere de graţiere fundamentată.
(Mediafax)