În mai puţin de trei luni de la intrarea în război, România era într-o situaţie dramatică. Lipsită de sprijinul aliaţilor ruşi, armata era, din luna septembrie, într-o continuă retragere. Pe 23 noiembrie Bucureştiul este ocupat de armata germană, iar autorităţile se mută la Iaşi. Aşa cum nota omul politic Constantin Argetoianu: „În câteva zile Iaşii s-au umplut, încât nu-şi mai putea trage omul sufletul“ şi s-a transformat rapid, din oraş patriarhal, cu vreo 80.000 de locuitori, în capitală, cu vreo 400.000 de locuitori.
Coloană de refugiaţi ajunsă de trupele germane. FOTO: Bundesarchiv
În pribegie
Valuri de refugiaţi soseau la Iaşi de la jumătatea lunii octombrie. Veştile de pe front stârniseră panică şi mulţi afacerişti, industriaşi, bancheri, gazetari se puneau la adăpost la Iaşi. Porneau către Moldova, în lungi şiruri de căruţe şi sute de mii de oameni simpli din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Drumurile şi şoselele erau pline de convoaie nesfârşite de care şi căruţe, trăsuri, cupeuri şi docare. „De-a lungul şoselelor erau numai cai şi boi rămaşi în drum, care îşi dădeau sufletul într-o crudă agonie, sau hoiturile lor înţepenite. Vedeai adesea şi copii morţi de frig şi de foame, părăsiţi pe câmpiile îngheţate de mamele lor, care în goana nebună nu avuseseră nici timpul să-i îngroape. Mulţi copii şi tineri mai ales, evacuaţi în grabă de frică să nu fie prinşi de duşman, veneau pe jos tocmai din fundul Olteniei şi Munteniei cu hainele zdrenţuite, cu ghetele bucăţi în picioare, abia târându-se prin ploaie şi noroi. De multe ori cădeau pe străzi istoviţi, cu ochii stinşi, cu mintea pierdută şi-şi dădeau sufletul înainte de a li se putea da vreun ajutor“ (Elena Th. Emandi, „Refugiaţii – Din anii de durere“).
La rândul său, generalul Alexandru Averescu nota în jurnal: „Este o debandada generală; a vedea puhoiul de fugari e şi dureros şi revoltator” (Notiţe zilnice din răsboiu, 27 XI 1916).
Neamul românesc,
29 noiembrie 1916
Nicolae Iorga îşi strămută ziarul „Neamul românesc” la Iaşi, imediat după căderea Bucureştiului. Redacţia este adăpostită în mica agenţie teatrală ţinută de librarul Ionescu pe Lăpuşneanu. În primul număr apărut la Iaşi, în articolul de fond, Iorga abordează subiectul refugiaţilor.
„Musafirii”
„Împrejurările, incalificabil de dureroase, au adus în Iaşi mii şi mii de oameni, funcţionari, „intelectuali”, oameni bogaţi, din cuprinsul acelei largi şi frumoase părţi din România pe care norocul în care ne-am încrezut prea mult nu ne-a ajutat s-o putem apăra.
Atâţia dintre ei văd pentru întâia oară Iaşul, ceia ce într-o societate cu pietate faţă de trecut, ar fi fost cu neputinţă. Şi se pare prea adeseori că aici ar fi numai o provincie cu dialectul ei special. […] ei încearcă un zâmbet dispreţuitor când se află înnaintea unor lucruri care, dacă sunt mici şi neîndestulătoare, nu din vina Ieşenilor sunt astfel.
[…] S-ar fi putut ca rătăcirea lui să apuce alt drum, către o străinătate în care el n-ar fi fost decît un tolerat şi o pradă de jăfuit. În loc de aceasta a găsit o vatră, săracă, dar caldă, unde arde focul şi pentru dânsul şi în jurul căreia se aud cuvinte în dulcele graiu care este şi al lui.
Aceasta impune şi datorii, mari datorii. Cea d`întîiu este aceea de a-ţi respecta gazda şi de a-i mulţumi în fiecare vorbă, în fiecare gest.”
Mişcarea, 26 noiembrie 1916
Jertfa Bucureştiului
„Puhoiul german care s-a năpustit cu o furie sălbatecă împotriva noastră a reuşit să ocupe Bucureştii şi Ploeştii.
Este, desigur, o durere pe care fluctuaţiile vremelnice ale luptei au adus-o, dar o durere care va îndoi energia şi elanul cu care suntem hotărâţi a purta acest războiu de renaştere şi de întregire naţională.
…
Jertfa cea mare am făcut-o; această jertfă nici nu ne înfioară, nici nu ne slăbeşte. Dimpotrivă: ne întăreşte şi ne înalţă, ne oţeleşte sufletele şi ne îndoeşte energiile. Sufletul poporului român nu va cunoaşte linişte, energia lui nu va cunoaşte răgaz până ce pământul strămoşesc nu va fi curăţit de duşmanul năvălitor şi până ce victoria strălucitoare şi definitivă nu va încununa lupta grea ce avem de dus şi jertfele mari ce ni s-au impus de efortul disperat al imperiului german împotriva României. Să avem încredere în oastea, în conducătorii şi Dumnezeul României.”
