Turcia: parlamentarii propun o lege ce ar amnistia bărbaţii vinovaţi de corupere de minore, dacă aceştia acceptă să se căsătorească cu victimele lor

0
59

Legislatorii turci au motivat proiectul prin faptul că ar oferi o soluţie pentru practicanţii căsătoriilor cu sau între minori, practică răspândite sub formă de tradiţie în anumite zone ale ţării.

Dacă legea va fi promulgată, ar permite eliberarea din închisoare a bărbaţilor care au fost condamnaţi de corupere de minori dacă actul a fost comis fără „uz de forţă, ameninţări sau orice alte restricţii asupra consimţământului” dacă vinovatul „se căsătoreşte cu victima”. Vârsta de consimţământ în Turcia este de 18 ani pentru ambele sexe.

Proiectul a fost criticat intens de partidele de opoziţie, celebrităţi turce dar şi zeci de protestatari din Istanbul care au demonstrat vineri în centrul oraşului, acuzând  guvernul că astfel ar legaliza şi abuzurile sexuale împotriva minorilor. Printre contestatarii proiectului se numără şi Asociaţia pentru Femei şi Democraţie (Kadem), a cărei preşedintă este fiica preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan – liderul AKP.

„Cum ar putea fi identificat consimţământul unei copile? Am dori să atragem atenţia asupra problemelor care ar putea fi iscate în cazul promulgării legii” a declarat asociaţia într-un cominat.

Prim-ministrul turc Binali Yildirim a specificat că legea s-ar aplica doar în cazul celor condamnaţi o singură dată pentru infracţiuni comise înainte de data de 11 noiembrie 2016.

„Există persoane care se căsătoresc înainte de a împlini vârsta legală. Ei pur şi simplu nu cunosc legea; trebuie să scăpăm de această injustiţie” a declarat premierul turc.

Yildirim a fost susţinut de ministrul turc al Justiţiei, Bekir Bozdag, care a declarat că peste 3.000 de familii ar fi afectate de această de lege, numind căsătoriile implicând minori „o realitate nefericită” dar spunând că bărbaţii implicaţi nu pot fi catalogaţi ca violatori sau agresori sexuali. 

Directorul-adjunct al filialei europene a ONG-ului multinaţional Amnesty International, Gauri van 

Gulik, este de părere că propunerea parlamentarilor turci „riscă să transmită un mesaj greşit şi ar putea duce spre abuzuri viitoare împotriva minorilor”, argumentând că „este imposibil de garantat în urma faptei că a existat un consimţământ total şi informat al fetei, şi nu doar al familiei acesteia”.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments