„În această vară nu vom avea vacanţă”, spune dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor (CMR). După întâlnirea avută la sediul CMR, liderii Confederaţiei Sindicaliştilor au anunţat ample mişcări de protest care vor fi organizate de medici, la începutul lunii viitoare.
Medicii, dar şi personalul auxiliar din sistemul de sănătate românesc spun că 1 iulie va fi data în care vor începe manifestaţiile de protest, vor organiza greve şi chiar îşi vor da demisiile în bloc, dacă Guvernul şi ceilalţi responsabili nu vor rezolva solicitările protestatarilor. Ei spun că nu-şi mai pot exercita profesiile din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi
Anunţul privind mişcările de protest a fost făcut de dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR care a precizat că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
El a spus că, în aceste zile, au loc consultări în teritoriu privind modalităţile în care vor protesta şi programul desfăşurării acţiunilor.