Amber Heard, dată în judecată pentru zece milioane de dolari de producătorii unui film

0
74

Amber Heard are din nou probleme, după ce a trecut prin divorțul de Johnny Depp, când a susținut că a fost agresată. Acum, actrița a fost dată în judecată de producătorii filmului ”London Fields”, care cer daune de 10 milioane de dolari, pentru nerespectarea obligaţiilor de promovare a peliculei, scrie The Guardian.

În acest proces, Amber Heard, care interpretează în film rolul Nicola Six în adaptarea romanului apărut în 1989 al lui Martin Amis, este acuzată că nu a respectat contractul. În acest lungmetraj mai apar Billy Bob Thornton şi Jim Sturgess, dar şi Johnny Depp, fostul soţ al actriţei.

”London Fields” trebuia să fie lansat la Festivalul de Film de la Toronto de anul trecut, însă a fost scos din lineup-ul evenimentului, după ce regizorul Matthew Cullen a dat în judecată producătorii pentru fraudă, susţinând că au promovat filmul folosindu-se de numele lui, deşi versiunea pe care voiau să o lanseze nu avea nicio legătură cu el.

În procesul intentat de regizor producătorului Christopher Hanley şi celorlalţi membri ai echipei se arată că au fost introduse mai multe elemente care nu ţineau de viziunea sa cinematografică.

În dosarul procesului intentat lui Amber Heard, deschis la o curte de justiţie din Los Angeles, se susţine că este vorba despre o ”conspiraţie”, iar ”campania ei împotriva filmului şi breşele contractuale au dăunat filmului”. Între alte acuzaţii, actriţa a încălcat obligaţiile de confidenţialitate. Astfel, producătorii filmului îi cer actriței daune de zece milioane de dolari.

Filmul a fost criticat de presa de specialitate, iar criticii The Guardian l-au catalogat drept ”îngrozitor de prost”.


Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments