Lucian-Zapp a câștigat Supraviețuitorul 2016 și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.
Finala Supraviețuitorul a fost difuzată live, după ce toate edițiile precedente, inclusiv cea de luni, în care s-au stabilit finaliștii, au fost înregistrate. Producătorii competiției au recreat în studioul din Ștefănești decorul din Filipine, locul unde cei trei finaliști, Lucian-Zapp, Otniela și Iulian, și-au petrecut 44 de zile.
Lucian, Iulian și Otniela s-au luptat în finală pentru marele premiu
Timp de 44 de zile, concurenţii din Supravieţuitorul au încercat să facă faţă probelor dificile, în care şi-au făcut alianţe şi strategii şi au trăit în condiţii extreme, fără hrană şi lucrurile cu care erau obişnuiţi acasă. Membrii triburilor Tubig şi Hangin au luptat la începutul competiţiei în echipă, apoi individual în tribul Araw, iar cei eliminaţi au fost trimişi pe Insula exilului. Din exil, numai Lucian a reuşit să reziste şi s-a întors în joc.
În seara aceasta, în finala Supraviețuitorul, Otniela, Lucian-Zapp şi Iulian vor afla voturile colegilor lor care formează juriul Supravieţuitorul, Adina, Andreea, Raisa, Mircea A., Mircea S., Andrei, Robert, care vor stabili câştigătorul premiului în valoare de 100.000 de euro şi titlul de unicul supravieţuitor.