MedLife vrea sa se listeze la Bursa de Valori Bucuresti prin vanzarea a 44% din titlurile sale, V4C iese din actionariat

0
125
MedLife, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii medicale private din Romania, a anuntat marti ca intentioneaza sa se listeze la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) prin vanzarea a 8,84 milioane de titluri, ceea ce reprezinta 44% din pachetul total de actiuni ale companiei, mutare prin care V4C Eastern Europe Holding iese din actionariat, in prezent detinand o participatie de 36%, potrivit news.ro.

Pachetul de actiuni care va fi pus la vanzare, dupa aprobarea prospectului de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara din Romania, este detinut de V4C Eastern Europe Holding V Limited (V4C) si de International Finance Corporation (IFC).

Familia Marcu va ramane actionar majoritar cu 51% din actiunile companiei si nu va vinde nicio actiune.

„Structura prezenta a actionariatului MedLife este: familia Marcu  51%, fondul de private equity V4C – 36,25005% si IFC – 12,74995%.

Familia Marcu nu vinde nici o actiune in oferta si va detine in continuare 51% la finalizarea acesteia. IFC va detine cel putin 5% din actiunile companiei la finalizarea ofertei. V4C intentioneaza sa iasa complet din actionariatul companiei”, se arata in anutul operatorului de servicii medicale private.

MedLife intentioneaza sa solicite admiterea la tranzactionare a actiunilor sale pe piata spot, dupa aprobarea prospectului si dupa inchiderea ofertei, se mai arata in comunicatul postat de companie pe site.

La data de 30 septembrie 2016, grupul opera 36 de clinici, 8 spitale generaliste si specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie si servea peste jumatate de million de clienti in Romania.

Vanzarile in primele noua luni din 2016 au insumat 361,5 milioane de lei (80,8 milioane de euro), cu o EBITDA 38,9 milioane de lei (8,7 milioane euro).

Anul trecut, vanzarile totale ale grupului insumau 391 milioane de lei (88 milioane de euro), cu o EBITDA de 55,7 milioane de lei (12,5 milioane de euro).

Pe piata serviciilor medicale private din Romania mai activeaza Regina Maria, Medicover sau Sanador.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments