Alexandra Stan nu e singura vedetă internaţională bătută de partener. Femei puternice ca Madonna, Tina Turner, Whitney Houston şi Halle Berry au căzut victime violenţei domestice. Bătaia este ruptă din Rai? Nu, nu este, însă sunt puţini bărbaţi care au fost învăţaţi că o femeie trebuie tratată cu respect. Fie că sunt lucizi, sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, mulţi aleg să îşi demonstreze bărbăţia lovindu-şi cu bestialitate partenerele, acele fiinţe care îi aşteaptă acasă, le satisfac poftele şi încearcă să le ofere o familie frumoasă şi unită.
Chiar şi femeile frumoase şi care au întreaga lume la picioare au devenit victime ale violenţei domestice. Aşa cum este şi cel mai recent caz, care a şocat întreaga Românie, cazul Alexandrei Stan.
Alexandra Stan a fost bătută sâmbătă de managerul ei, Marcel Prodan, cel cu care artista avea şi o relaţie amoroasă.
Însă românca noastră nu este singura victimă. Madonna, Halle Berry, Tina Turner şi Whitney Houston sunt doar câteva dintre celebrităţile influente de peste hotare care au fost bătute de bărbaţii pe care îi iubeau. Iată un top făcut de showbiz.ro cu zece dintre vedetele internaţionale agresate de parteneri:
Tina Turner
Toată lumea este la curent cu mariajul violent de care a avut parte Tina Turner alături de Ike Turner, mai ales că viaţa lor a fost pe larg relatată în filmul „What’s Love Got To Do With It”.
Scenariul filmului arată că celebra cântăreaţă a fost bătută de mai multe ori, abuzată sexual şi arsă cu ţigara.
Deşi Ike Turner a fost un bărbat agresiv, Tina Turner a rezistat lângă el timp de 16 ani.
Rihanna
În 2009, frumoasa şi talentata Rihanna şoca întreaga lumea cu o imagine în care apărea cu faţa plină de sânge şi de vânătăi. Vinovat? Chiar Chris Brown, iubitul artistei de la vremea aceea.
Chris a pledat vinovat şi a primit 5 ani de închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii.
La câţiva ani de la incident, RiRi a avut puterea să îl ierte pe artist, spunând că este iubirea vieţii ei şi dând o a doua şansă relaţiei. Cuplul s-a despărţit din nou anul acesta.
Jenna Jameson
În primăvara lui 2010, Tito Ortiz, iubitul celebrei Jenna Jameson, era acuzat de violenţă domestică, asta după ce pe trupul fostei actriţe porno au fost găsite răni vizibile căpătate în urma confruntării dintre cei doi.
Pamela Anderson
Pamela Anderson şi Tommy Lee s-au căsătorit în 1995, la doar 4 zile după ce s-au cunoscut. Mariajul lor a durat 3 ani, timp în care artistul a petrecut 4 luni la închisoare pentru că a bătut-o pe frumoasa actriţă.
În timpul incidentului Pamela Anderson îşi ţinea copilul în braţe.
Madonna
Madonna încă spune despre Sean Penn că a fost iubirea vieţii ei, cu toate că, în 1998, actorul a fost reţinut pentru violenţă domestică.
Sean Penn a pledat vinovat şi a divorţat un an mai târziu de celebra cântăreaţă. Cei doi s-au cunoscut în 1985 şi s-au căsătorit la puţin timp după.
Este cunoscut faptul că actorul şi-a maltrat şi celelalte partenere.
Halle Berry
Câştigătoarea Oscarului, Halle Berry, a recunoscut că şi ea a fost victimă a violenţei domestice. Ea a povestit că în 2004 a fost lovită atât de puternică de iubitul ei de atunci, încât şi-a pierdut auzul la urechea dreaptă.
Faptul că şi mama ei a trecut prin acelaşi „tratament” a determinat-o pe Halle Berry să pună capăt relaţiei.
Tila Tequila
„Aveam 17 ani şi am rămas gravidă. Iubitul meu de atunci m-a lovit în stomac cu un ciocan şi am făcut avort. Îmi vine să plâng când mă gândesc că înăuntru creştea o viaţă, dar apoi îmi vine să plâng de bucurie pentru că am ajuns atât de departe de viaţa aceea! Mulţumesc, Doamne! Îmi vine să plâng şi de fericire că sunt capabilă să le plătesc părinţilor mei toate datoriile… Când aveam 11 ani, obişnuiam să mă ascund în dulap şi plângeam şi scriam pe pereţi şi mă rugam să fiu bine”, a povestit vedeta reality show-ului „A Shot At Love With Tila Tequila”.
Mariah Carey
Mariah Carey a dat de bănuit în repetate rânduri că ar fi fost maltratată fizic, însă în 2009 a povestit clar că a fost abuzată fizic şi psihic de primul său soţ – Tommy Mottola. S-au căsătorit în 2003 şi au divorţat 5 ani mai târziu.
„Abuzul are mai multe categorii… emoţional, psihic, în diferite feluri. Este înspăimântător. Intri într-o situaţie în care te simţi blocat. Pentru mine a fost foarte greu să ies, pentru că nu eram legaţi doar prin căsnicie, ci era şi o afacere în care persoana respectivă îmi controla viaţa”, a declarat Mariah Carey.
Amy Winehouse
În vara lui 2007, fotografii cu Amy Winehouse, care purta mai multe bandaje pe braţe şi avea pantofii pătaţi de sânge, urmată la mică distanţă de soţul ei, Blake Fielder-Civil, şi el plin de zgârieturi şi de sânge, au apărut în tabloidul britanic „The Sun”.
Cei doi artişti s-au certat pe străzile din centrul Londrei într-o dimineaţă, iar Amy a încercat să fugă de Blake, însă au terminat prin a se împăca câteva ore mai târziu.
Whitney Houston
Whitney Houston şi Bobby Brown s-au căsătorit în 1992, în acelaşi an venind pe lume şi rodul iubirii dintre ei. Cântăreaţa obişnuia să spună despre Brown că este drogul ei şi că nu poate să facă nimic fără el.
Obişnuiţi cu drogurile şi cu alcoolul, era inevitabil ca între cei doi artişti îndrăgostiţi să nu existe şi tensiuni fizice, aşa că nu a durat mult până ce Bobby Brown a ridicat palma la celebra cântăreaţă şi i-a învineţit faţa.