În această săptămână, 7Est îi pune față în față pe rectorii ”universităților din Dealul Copoului”. Tudorel Toader, rectorul Universității Al. I. Cuza, și Vasile Vântu, rectorul de la USAMV, răspund la aceleași șapte întrebări, iar răspunsurile acestora le punem în oglindă. Ce cred șefii universităților despre generația facebook, despre exodul absolvenților de facultate sau despre cum ar trebui să se armonizeze învățământul superior cu piața muncii, citiți în rândurile de mai jos.
- Care a fost prima dvs impresie cand ați preluat efectiv funcția de
rector? Cum se vedea cabinetul nr. 1 din exterior și cum îl percepeți acum când ocupați funcția de rector?
Tudorel Toader: Un sentiment de mare responsabilitate față de toată comunitatea academică! Aceasta deoarece, momentul preluării efective a funcției de Rector, a fost precedat de : 3 luni de suspendare până la finalizarea mandatului de judecător constitutional, 12 ani (trei mandate) în funcția de Decan al Facultății de Drept, 8 ani ( două mandate) în funcția de prodecan al Facultății de Drept, 3 ani în funcția de secretar științific al Facultății de Drept. Atât din exterior, cât și din interior, „Cabinetul nr.1” se vedea și se vede la fel! Trebuie să avem capacitatea de a ne raporta, în chip onest, la prerogativele unei funcții sau demnități. Mă raportez la funcția de Rector, cu experiențele acumulate timp de 10 ani în demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României.
Vasile Vântu: Pentru mine funcția de Rector nu a fost o noutate absolută deoarece am fost Prorector și membru în Biroul Senat timp de 12 ani, fiind în zona de decizie managerială a universității, dar evident că funcția de Rector presupune responsabilitatea maximă într-o universitate, cu viziune și decizie în toate laturile vieții academice. Nici pe departe nu este o funcție doar de reprezentare, ci presupune foarte multă muncă, abilități manageriale, mult timp alocat pentru o problematică deosebit de complexă și de multe ori nepredictibilă și fără îndoială presupune foarte mult stress!
- Cum era actualul rector pe vremea studenției? Examene picate, copiuțe, bairame sau student model?
Tudorel Toader: Am trăit vremea studenției mele. Am stat la căminul studențesc din Copou, am mâncat la cantină, toamna mergeam la practică agricolă (la cules de struguri sau de roșii), făceam de serviciu în cantina studențească, nu am lipsit de la cursuri, nu am lipsit nici de la seminarii (eram 7 studenți în grupă), cred că nu am venit la seminarii și nici la examene fără să fiu pregătit, am finalizat studiile de licență cu media generală 10, am fost declarat ca fiind șef de promoție și nu am acceptat onoranta propunere de a rămâne asistent universitar la Facultatea de Drept, deoarece venisem la facultate să devin procuror! La vremea aceea eu nu puteam să fiu un student model – descopeream știința dreptului, care îmi plăcea – mă descopeream pe mine – îmi căutam modele de urmat!
Vasile Vântu: Eu nu m-am considerat un student model, deși poate unii colegi din seria mea, din promoțiile mai mici m-au apreciat în acest mod, deoarece am terminat facultatea ca șef de promoție. Eu consider că am fost un student normal, am fost la cursuri, la film, discotecă, petreceri, dar am fost foarte conștiincios, aplecat spre studiu și această abordare mi-a ajutat în viață. Evident că nu am cunoscut emoția examenelor restante, dar am fost aproape de colegii mei care au trecut prin asemenea experiență, ajutându-i, am participat intens la viața studențească, fiind chiar reprezentant al studenților la nivelul facultății. Pe vremea studenției mele copiatul reprezenta un risc foarte mare și nu îndrăzneau foarte mulți, nu erau tehnicile de acuma, nu știu foarte exact, poate era mai mult frică decât conștiință civică … !
- Învățământul superior românesc, în ultimii 25 de ani, nu s-a
sincronizat niciodată cu nevoile de pe piața muncii. Care este soluția
dvs pentru o corelare foarte bună între nevoile reale din economie și
oferta educațională a universităților?
Tudorel Toader: Societatea trebuie să își cunoască direcțiile de evoluție, direcții pe care să le promoveze prin strategiile sectoriale. Pe acele coordonate, pe acele direcții de evoluție, ar trebui să se orienteze, cu precădere, și finanțarea de la bugetul de stat a diferitelor specializări din învățământul superior. În caz contrar, statul va continua să finanțeze specializări și în acele domenii pentru care numărul absolvenților depășește deja cerințele de pe piața muncii.
Vasile Vântu: Nu sunt întrutotul de acord cu această etichetă asupra învățământului superior românesc, deoarece după 1990 universitățile și-au modelat oferta educațională în funcție de evoluția pieței muncii, dar poate nu în deplină concordanță cu dinamica acesteia, deoarece nici dezvoltarea României nu a avut predictibilitatea necesară. În ceea ce privește învățământul agronomic, noi suntem foarte deschiși în a adapta nu doar oferta educațională, ci și conținutul pregătirii, în special a instruirii practice pentru a facilita absolvenților o trecere cât mai rapidă și fără convulsii la viața activă. Cred că legătura permanentă, reală și sinceră cu angajatorii, de a cunoaște nevoile reale de dezvoltare a societății, ar putea ajuta universitățile pentru ajustarea ofertei educaționale, fără a neglija rolul proactiv important al acestora.
- Există tot mai multe voci care se plâng de calitatea actului de învățamânt și de faptul că proaspeții absolvenți, într-o proporție covârșitoare, nu au cunoștințele necesare și capacitatea de a profesa pe domeniul în care s-au specializat. S-a tot vorbit de faptul că universitățile, atât cele de stat cât și cele private, au devenit fabrici de diplome. Care sunt soluțiile dvs pentru a crește calitatea absolvenților?
Tudorel Toader: Învățăm după normele sistemului Bolonia. De regulă, a fost redusă durata studiilor de licență, iar masteratul asigură specializarea pe domenii de activitate. Oricât de bine pregătit ar fi, orice tânăr absolvent are nevoie de un timp de integrare, de adaptare cerințelor specifice profesiei. La nivelul programele de studii, încercăm să facilităm această integrare prin stagiile și mobilitățile de practică. Prin organismele de specialitate, Ministerul Educație trebuie să pondereze capacitatea de școlarizare în funcție de capacitatea formativă și educațională a fiecărei instituții de învățământ superior. Generalizarea examenelor de admitere, adaptarea programelor de studii la cerințele de pe piața muncii, dobândirea de competențe complementare și interdisciplinare, asigurarea unor evaluări stimulative, egale și echitabile, pot constitui soluții de luat în considerare.
Vasile Vântu: Nivelul de cunoștințe și competențe în domeniul absolvit este discutabil și foarte diferit de la o specialitate la alta. Nu cred că am putea generaliza că universitățile sunt “fabrici de diplome”, că toți absolvenții sunt slab pregătiți! Trebuie să analizăm cu mai multă profunzime această problemă pentru a cunoaște cât mai bine realitatea din învățământul superior românesc. Dacă am raporta realizările sistemului nostru de învățământ la finanțarea acordată și am compara rezultatele cu cele din alte state cu care dorim să ne confruntăm realizările, vom constata că în România se fac eforturi importante în asigurarea calității absolvenților, însă nu putem fi mulțumiți cu starea actuală. Soluțiile pentru creșterea calității în învățământul românesc nu trebuie căutate în afara țării, ele țin de deciziile interne, la nivel național, de a privi educația cu adevărat ca o prioritate națională. Dacă vom avea un învățământ preuniversitar necorespunzător, mereu în căutarea unor reforme reale, nu putem spera la minuni în eșalonul următor, învățământul superior. Cred că avem nevoie de o strategie națională pentru învățământ, credibilă și predictibilă, asumată de toți cei responsabili în acest sens, care să fie susținută financiar, deoarece de acest aspect depinde atât baza materială din școlile românești, cât și resursa umană de foarte bună calitate de care avem absolută nevoie.
- Vârfurile fiecărei generații de studenți sunt antamate imediat de „corporatiști”, iar mare parte dintre ei pleacă imediat în străinătate. Cum ar trebui modificată legislația așa încât aceste persoane să rămână să muncească în țară pentru a ajuta la dezvoltarea României și nu a altor state?
Tudorel Toader: Libera circulație și libertatea pe piața muncii nu pot fi îngrădite, astfel încât nu pot fi adoptate soluții legislative având caracter restrictiv, coercitiv. Facilitarea integrării pe piața muncii, salarii motivante, creditarea facilă în vederea asigurării condițiilor de viață, sunt posibile soluții care să determine opțiunea tinerilor de a nu mai pleca în străinătate.
Vasile Vântu: Da, sunt de acord că mulți dintre tinerii foarte bine pregătiți, cu înalt potențial intelectual și profesional pleacă în străinătate pentru realizarea în carieră. Nu cred că este vina lor că nu-și găsesc un rost potrivit așteptărilor în țară! Trebuie să fie create oportunități pentru “vârfuri”, să fie motivați pentru o carieră în România și nu sunt adeptul de a institui “bariere”. În domeniul nostru de activitate, angajarea la o companie multinațională este o realizare notabilă și nu este în detrimentul dezvoltării regionale sau naționale.
- Cât de mare este „prăpastia” între cadrele didactice cu vechime și noile generații de studenți „facebook/tabletă”?
Tudorel Toader: Nu cred că există o astfel de „prăpastie”. În UAIC, ponderea este reprezentată de către cadrele didactice tinere sau de vârstă medie. Pe de altă parte, în acord cu exprimarea dvs, „cadrele didactice cu vechime”, aveau 40-45 de ani, la momentul schimbării de sistem, o vârstă a maturității profesionale, o vârstă care le-a permis să-și consolideze statutul științific și academic folosindu-se de noile tehnologii.
Vasile Vântu: Eu personal nu am sesizat că ar exista o asemenea “prăpastie” între mentori și discipoli! E adevărat că generațiile tinere au beneficiat de la baza pregătirii lor de facilitățile IT și reprezintă un important suport în gestionarea activităților pe care le întreprind, dar și cadrele didactice care în acest moment sunt considerate ca făcând parte din categoria celor cu “vechime” folosesc cred, în mare majoritate, cu suficientă lejeritate și eficiență tehnicile informaționale. Eu așa simt, așa văd în jurul meu!
- Reprezentanții universităților private se plâng de lipsa unei concurențe reale deoarece nu beneficiază de subvenții sau alocări bugetare, spre deosebire de universitățile de stat. Se vorbește de aplicarea principiului ca finanțările să urmeze studentul. Sunteți de acord cu aplicarea acestui principiu și cum vă poate afecta o astfel de masură?
Tudorel Toader: Învățământul privat este complementar iar nu concurențial învățământului de stat, astfel încât nu poate fi invocată lipsa unei concurențe reale. În sistemul nostru educațional, „învățământul de stat este gratuit, în condițiile legii”, ceea ce îi permite legiuitorului infraconstituțional să reglementeze condițiile și limitele în care invățământul de stat poate fi organizat și desfășurat pe baza taxelor de studii. Principiul potrivit căruia „finanțarea urmează studentul” poate fi aplicat numai după ce va avea o consacrare legală. Nu cred că UAIC va fi afectată de o posibilă reglementare și aplicare a respectivului principiu, în condițiile în care va prima excelența în educația bazată pe cunoaștere.
Vasile Vântu: Lipsa unei concurențe reale între universitățile de stat și cele private din perspectiva alocațiilor bugetare, cred că este o falsă problemă. Prin statutul lor juridic, universitățile de stat trebuie să fie bugetate de stat, iar cele private din resurse private, ele fiind înființate ca o alternativă la învățământul de stat în privința pregătirii tinerilor, a oportunităților lor și nu pentru a încasa resurse de la bugetul de stat. Ele s-au înființat pentru că au simțit că pot face față concurenței și cred că sunt programe de studii la universitați private la care se asigură tinerilor o pregătire de bună calitate.
Rareș Neamțu
