Este cea mai mare investiție din Regiunea de Nord-Est din ultimii ani: cca 200 milioane euro, bani de la UE, Guvern și bugetul local
Locația #SRU a fost aleasă împreună cu specialiștii de la Ministerul Sănătății, fiind avizată de Autoritatea Aeronautică Română.
Spitalul Regional de Urgență, care va deservi întreaga zonă a Moldovei, va fi construit în zona Moara de Vânt. Hotărârea a fost votată de majoritatea consilierilor din Consiliul Local #iasi.
Acesta va fi construit după un model suedez, secţiile fiind repartizate în trei module, de patru, cinci, respectiv șase niveluri, conectate de un corp central. Forma spitalului, asemănătoare cu cea a unui terminal de aeroport, va permite extinderea prin construirea de noi module şi prelungirea corpului central.
În total, spitalul va dispune de 750 – 780 de paturi. În cadrul acestuia ar urma să lucreze aproximativ 2.500 de cadre medicale.
În zona spitalului vor fi construite mai multe facilităţi conexe activităţii sanitare, anume locuinţe pentru rezidenţi sau centre de cercetare.
Pentru asigurarea accesului la spital urmează să fie construit un drum de acces din bulevardul C. A. Rosetti. Pacienţii proveniţi din judeţul Botoşani vor putea fi aduşi la spital direct pe DN24, dinspre Ştefăneşti, şi vor intra direct pe bulevardul C. A. Rosetti. Pacienţii din celelate judeţe ale Moldovei vor fi aduşi pe şoseaua de centură până la Leţcani. De acolo, ambulanţele vor urma drumul strategic prin Bogonos, până la Vânători, de acolo intrându-se pe bulevardul C. A. Rosetti. Drumul judeţean 248B Leţcani – Bogonos – Horleşti este realizat din beton, fiind circulabil, dar în condiţii neadecvate transportului bolnavilor. Primarul Mihai Chirica a precizat că drumul va fi reabilitat, pentru a fi adus la un nivel corespunzător. Reabilitarea se va face de către Consiliul Judeţean, în cadrul masterplanului drumurilor judeţene.