Ministerul Transporturilor discută cu singurul ofertant pentru CFR Marfă, Grup Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, care a oferit mai mult decât preţul de pornire, de 180 milioane euro, dar poate opri negocierea dacă potenţialul investitor nu renunţă la o serie de condiţii.
„Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum sunt în negocierea acestora. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă”, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, citat de Mediafax.
El a adăugat că nu poate spune cât vor dura negocierile şi că suma oferită de Grup Feroviar Român este mai mare de 180 milioane euro.
„În ceea ce priveşte condiţiile care sunt cerute, atât timp cât se va renunţa la ele, putem să mergem mai departe. Dacă nu, nu vom merge mai departe, pentru că mandatul Comisiei de Privatizare este foarte clar: preţul trebuie să fie peste 180 milioane euro şi fără niciun fel de condiţii”, a mai spus Fenechiu.