Omul de afaceri Cristi Borcea a fost dus, sâmbătă seară, de la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, susţin surse medicale.
Potrivit surselor citate de Mediafax, Borcea a fost adus cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, după ce a acuzat dureri toracice.
Cristian Borcea a fost transferat, la sfârşitul lunii mai, de la Slobozia la Penitenciarul Poarta Albă, unde este încarcerat şi Gigi Becali, după ce Judecătoria Medgidia a decis că acesta poate executa pedeapsa în regim semideschis. Alături de Borcea a fost transferat şi Victor Becali.
Cât timp a fost încarcerat la Penitenciarul Slobozia, unde este regim închis, Borcea a fost transferat de mai multe ori la Spitalul-Penitenciar Poarta Albă, din cauza unor probleme medicale, ultima dată ajungând acolo în 18 aprilie. El a rămas atunci internat la Spitalul-Penitenciar Poarta Albă până în 6 mai.
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
Sursa: digi2