UPDATE Cazul Dan Voiculescu, amanat 10 luni de comisia din penitenciar / Fondatorul Intact rateaza liberarea conditionata din inchisoare

0
85

Comisia de liberare conditionata a penitenciarului Rahova decide vineri daca Dan Voiculescu indeplineste conditiile pentru a iesi din inchisoare, au confirmat pentru HotNews.ro surse din sistemul penitenciar. „Cel mai probabil comisia va recomanda liberarea, dar se va merge in instanta, cea care va decide in final daca Voiculescu iese sau nu”, au explicat sursele citate. Nu e clar insa daca Voiculescu indeplineste in mod real conditiile de liberare conditionata. Exista suspiciuni atat asupra celor 11 carti pe care pretinde ca le-ar fi scris si in baza carora solicita reducerea pedepsei cat si asupra zilelor de munca efectuate.

  • UPDATE 10.50 “Situatia domnului Dan Voiculescu va fi analizata azi in comisia de liberare conditionata. Decizia comisiei va fi mentionata intr-un proces verbal, care va fi inaintat impreuna cu documentele care atesta mentiunile cuprinse in acesta judecatoriei sectorului 5. Procesul verbal se comunica de indata persoanei condamnate”, a declarat pentru Hotnews.ro purtatorul de cuvant al penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu
  • UPDATE 14.00 Un expert in drept penal a explicat pentru HotNews.ro ca Dan Voiculescu nu indeplineste conditiile liberarii conditionate deoarece nu a achitat prejudiciul. Noul Cod Penal prevede la art. 100 alineatul ca liberarea conditionata poate fi dispusa daca „cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”. Indiferent de decizia comisiei insa, cea care decide va fi instanta. Potrivit surselor HotNews.ro, o decizie definitiva nu va putea fi pronuntata mai devreme de 3 – 4 luni.
  • UPDATE 16.05 Cazul Voiculescu a fost amanat 10 luni de catre comisia din penitenciar, au declarat pentru HotNews.ro surse din Administratia Penitenciarelor.

Jurnalistul Alex Costache a publicat, miercuri, in premiera pe site-ul Romania Curata informatia ca este foarte probabil ca o decizie privind liberarea lui Dan Voiculescu sa fie luata pana la sfarsitul acestei saptamani.

Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat pe Voiculescu la zece ani de inchisoare in data de 8 august 2014 in asa numitul dosar ICA, insa beneficiaza de reducerea pedepsei intrucat are peste 60 de ani. In plus, potrivit legii, beneficiaza de un numar zile considerate executate atat pentru cartile pe care pretinde ca le-a scris in penitenciar, cat si pentru zilele de munca efectuale. Chiar daca intre timp Guvernul a modificat legea astfel incat detinutii scriitori beneficiaza de o reducere de 20 de zile indiferent de numarul de carti scrise, Voiculescu cere sa i se calculeze 30 de zile considerate executate pentru fiecare din cele 11 carti, pe care le-ar fi scris inainte de modificarea legii.

Din pedeapsa de 10 de ani de inchisoare (3654 zile), Voiculescu a executat efectiv pana la data la care ar intra in comisia de liberare conditionata (vineri) 841 de zile. Fondatorul trustului Intact, in varsta de 70 de ani, beneficiaza de prevederile Capitolului V, sectiunea a 6-a, art. 100 din Noul Cod Penal, cu privire la conditiile liberarii conditionate.

  • „In cazul condamnatului care a implinit varsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea conditionata, dupa executarea efectiva a jumatate din durata pedepsei, in cazul inchisorii ce nu depaseste 10 ani, sau a cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. (1) lit. b)-d).”, se arata in alin. 2 din art. 100 al Noul Cod Penal
  • „In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin. (2) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin jumatate, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.”, se arata in alin 4 din art. 100 al Noului Cod Penal.

In cazul lui Voiculescu, nu este clar daca acesta trebuie sa execute efectiv cel putin o treime din durata pedepsei sau cel putin jumatate, pentru a putea intra in comisia de liberare conditionata, avand in vedere ca pedeapsa sa, de 10 ani de inchisoare, se afla intre cele doua intervale de timp prevazute de lege.

Pe langa aceasta reducere a pepdepsei, Voiculescu mai beneficiaza si de legea 245/2016 privind regimul executarii pedepselor, deoarece a muncit in detentie si a scris 11 carti. Pentru cele 11 „lucrari stiintifice” scrise la Rahova, fondatorul trustului Intact ar trebui sa ii se scada 330 de zile din pedeapsa primita.

Voiculescu a scris cel putin sapte dintre cele 11 „lucrari stiintifice” simultan, rezulta din lista completa a detinutilor care au scris carti transmisa, in ianuarie, de Ministerul Justitiei, la solicitarea HotNews. Cele 11 carti au fost scrise in perioada 10.2014 – 01.2016. Toate aceste carti au fost avizate de prov. univ.dr. Dumitru Miron, prof. univ. dr Dorina Poanta, prof. univ.dr. Ion Smeureanu si prof.univ.dr. Valeriu Potecea. Mai multe detalii pe acest subiect puteti citi aici.

Reamintim ca HotNews a identificat in cazul uneia dintre cartile scrise de Voiculescu dupa gratii mai multe pasaje de text care par a fi copiate din alte carti, lucrati si documente de specialitate, fara ca respectivele pasaje sa fie puse intre ghilimele sau atribuite autorului in subsolul paginii – asa cum cer normele academice.

Ce spune legea 254/2013 privind regimul executarii pedepselor

  • Partea din durata pedepsei care este considerata ca executata pe baza muncii prestate si/sau a instruirii scolare si formarii profesionale Art. 96
    (1) Pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale, in vederea acordarii liberarii conditionate, se calculeaza dupa cum urmeaza:
    a) in cazul in care se presteaza o munca remunerata, se considera 5 zile executate pentru 4 zile de munca;
    b) in cazul in care se presteaza o munca neremunerata, se considera 4 zile executate pentru 3 zile de munca;
    c) in cazul in care munca este prestata pe timpul noptii, se considera 3 zile executate pentru doua nopti de munca;
    d) in cazul participarii la cursurile de scolarizare pentru formele de invatamant general obligatoriu, se considera 30 de zile executate pentru absolvirea unui an scolar;
    e) in cazul participarii la cursurile de calificare ori recalificare profesionala, se considera 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesionala;
    f) in cazul elaborarii de lucrari stiintifice publicate sau inventii si inovatii brevetate, se considera 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare stiintifica sau inventie si inovatie brevetate.
    (2) Reducerea fractiunii de pedeapsa care este considerata ca executata pe baza muncii prestate sau a instruirii scolare si formarii profesionale nu poate fi revocata.

In ianuarie, HotNews relata, citand surse din cadrul Administratiei Nationala a Penitenciarelor (ANP), ca Dan Voiculescu beneficiaza de un regim preferential in penitenciarul Rahova, astfel ca, pe langa timpul dedicat scrierii cartilor, acesta figureaza ca pontat pentru zile de munca efectuate.

O luna mai tarziu, o nota interna realizata, in 29 decembrie 2015, de ANP mentioneaza, intre alte probleme constatate la Rahova, si situatia detinutului Dan Voiculescu, care a reusit performanta ca, in paralel cu timpul alocat scrierii de carti, sa acumuleze si ore de munca pretinzand ca a prestat diferite activitati. Nota interna a ajuns, potrivit surselor HotNews.ro si la DNA, care s-a autosesizat pe 12 ianuarie, dupa izbucnirea scandalului „scriitorilor din inchisori”. Potrivit surselor HotNews.ro, Voiculescu a primit acest tip de beneficii in aceeasi zi (si ore de studiu, si ore de munca), fapt fara precedent in penitenciarele din Romania. Mai mult, ar fi fost pontat si pentru ore de munca pe care in realitate nu le-a executat niciodata. Mai multe detalii despre nota ANP gasiti aici.

In februarie 2016, Voiculescu a raspuns acuzatiilor intr-o postare pe blog, catalogandu-le drept minciuni, si afirmand ca, in realitatea, programul sau din penitenciar aprobat consta din 3 ore de munca pe zi si 2 ore de studiu.

„Minciuna. Conform programului aprobat, am lucrat 3 ore/zi (in intervalul 11.00 -14.00) si am studiat 2 ore, in afara orelor de munca. Asadar, totul este absolut legal”, scrie Voiculescu, adaugand ca „Exista evidente zilnice, clare, cu pontajul care pot fi verificate de oricine.”

Astfel, rezulta ca Voiculescu a scris cele 10 carti publicate pana la finalul lui 2015 in baza a doar de 2 ore de studiu zilnice. In urma unui calcul simplu, din 8 august 2014 (ziua condamnarii in dosarul ICA si a incarcerarii), si pana la finalul lui 2015, luand in considerare atat zile lucratoare si nelucratoare, numaram 510 zile. Asta inseamna ca omul de afaceri a efectuat un numar maxim de 1020 ore de studiu, ceea ce in medie inseamna 102 ore dedicate cercetarii si scrierii fiecarei lucrari stiintifice.

Dosarul „I.C.A” a fost finalizat in 2.977 de zile de la inceperea urmarii penale. Parcursul dosarului poate fi consultat aici.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments