„Ascultaţi-mă bine. Dacă mergeţi mai departe, aceste frontiere se vor deschide, băgaţi-vă asta în cap“, a declarat Erdogan, într-un discurs susţinut la Istanbul.
Declaraţia preşedintelui turc vine după ce, joi, ministrul turc al Afacerilor Europene, Omer Celik, a calificat drept „nulă şi neavenită“ rezoluţia Parlamentului European care solicită suspendarea temporară a negocierilor de aderare cu Turcia.
„Denotă o lipsă de viziune şi va rămâne în istorie ca fiind o decizie foarte proastă“, a declarat Omer Celik în cadrul unei conferinţe de presă.
De cealaltă parte, Parlamentul European şi-a justificat decizia prin reacţia „disproporţionată“ a puterii de la Ankara după tentativa de lovitură militară de stat din data de 15 iulie.
Această rezoluţie, care nu are caracter obligatoriu, „nu poate fi luată în serios“, a mai spus ministrul turc.
Textul a fost susţinut de principalele grupuri din Parlamentul European (conservatori, socialişti, liberali şi verzi) şi a fost aprobat cu o mare majoritate – 479 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 104 abţineri.
Rezoluţia solicită Comisiei Europene şi guvernelor naţionale să „îngheţe temporar“ procesul de aderare al Turciei, început în 2005. Totuşi, decizia privind o eventuală suspendare este de competenţa Comisiei Europene, instituţia care conduce negocierile cu Ankara.
Berlinul reacţionează
Declaraţiile făcute vineri de Recep Tayyip Erdogan alimentează însă temerile europenilor legate de faptul că regimul turc va renunţa la aplicarea acordului privind migranţii, semnat în martie de Bruxelles şi Ankara, al cărui scop constă în blocarea fluxului de refugiaţi spre Europa.
De altfel, la numai câteva ore de la declaraţiile lui Erdogan, Germania, ţara care a primit în 2015 aproape un milion de refugiaţi, a reacţionat.
Ameninţarea cu nerespectarea acordului dintre Uniunea Europeană şi Turcia privind migranţii „nu ajută la nimic“, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a cancelarului federal german, Angela Merkel..
„Considerăm acordul dintre Turcia şi Uniunea Europeană drept un succes comun şi aplicarea lui în continuare este în interesul tuturor actorilor (…) Ameninţările venite din ambele părţi nu ajută la nimic“, a afirmat Ulrike Demmer.
În momentul de faţă, pe teritoriul Turciei se află 2,7 milioane de refugiaţi sirieni, notează AFP, preluată de dhnet.be.
Ankara, care doreşte liberalizarea regimului de vize pentru spaţiul Schengen pentru cetăţenii turci, a ameninţat de mai multe ori că va rupe acordul cu Uniunea Europeană în cazul în care acest dosar nu avansează.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Erdogan a vorbit chiar despre posibilitatea organizării unui referendum, anul viitor, privind continuarea discuţiilor cu Uniunea Europeană pentru a deveni membru al blocului, în cazul în care Bruxelles-ul nu ia nicio decizie „până la sfârşitul anului“.