Noi știam că-n campanie, candidatu iubește strașnic alegătoru, merge lângă el, îl pupă, îl întreabă dacă-i merge ţircularu, dacă vrea un șprit de vin, dacă știe să înjure fără să se vadă și din astea. Dar uite că nu-i așa. O seamă de neni din capitală, își înfig fizicul într-o banchetă de mașinoi, musai neagră, și pac, telefon la poliţai – Auzi, băiatu, fii antenă c-a jungem la fără zece, pune niște băieţi în intersecţie, că n-avem timp, da? Altfel? Ești bine? Da? Mă bucur. Te pup. Pa, pa. Rezolvat. – ca s-ajungă cu întârziere în faţa unor membri, tochiţi de emoţie și gata să-l pupe. Ce nu știe domnu Tăriceanu, e că nu s-o inventat mașina de transformat înjurăturile-n voturi, că dacă o avea, din capătul Păcurarilor până în centru, o avut parte numai de carne macră și pomenirea morţilor mamei domniei sale. Și era bară la bară pe toate benzile, așa că două procente le făcea garantat pentru un nou mandat. Așa însă, dacă mășina asta lipsește, cam trist cu votu la Iași. Da nu ne facem griji pentru domnia sa, că sigur se găsesc prin capitală membrotei care să pună ștampila cât să facă număru. Restu? Să stea la coadă!
Măriceanu 2
