Atac la baionetă al liberalilor împotriva primarului Chirica, pe tema viitorului Spital Regional de Urgențe

0
99

Pe ultima sută de metri de campanie electorală, liberalii ieșeni uzează de toate armele propagandistice pentru a putea contracara PSD. Într-un comunicat de presă, liberalii îl acuză pe primarul Mihai Chirica de minciună și de impostură. Mai precis, aceștia arată că edilul ar fi făcut presiuni mincinoase asupra consilierilor locali pentru a vota cedarea amplasamentului Spitalului Regional de Urgență (SRU) din zona Moara de Vânt.

În cadrul unei conferințe de presă, Marius Bodea și Alexandru Muraru candidați PNL la Camera Deputaților, dar și Răzvan Timofciuc, consilier local al PNL Iași, au prezentat poziția PNL referitor la decizia Consiliului Local Iași de a ceda Ministerului Sănătății 12 hectare de teren în zona Moara de Vânt pentru amplasamentul Spitalului Regional de Urgență.

“Postolache ar trebui să recunoască faptul că a greșit când a validat proiectul SRU”

Totodată, cei trei liberali au exprimat puncte de vedere referitoare la cazul victimei atacate de câinii comunitari în zona Ciric subliniind faptul că administrația publică locală, implicit Salubris, ar trebuie să răspundă pentru aceasta.

“Acest amplasament pe care Municipiul Iași, în acea ședință extraordinară sub imperiul emoției și al presiunii că urmează o ședință de Guvern și că rămânem fără Spital Regional, a cedat-o Ministerului Sănătății, se află în zona doi de siguranță a Aeroportului Iași. Amplasarea SRU în zona Moara de Vânt este de neconceput”, a precizat Marius Bodea. El a prezentat ulterior punctul de vedere al lui Dorin Ivașcu, președintele Asociației Române a Operatorilor în Aviație care, într-o adresă oficială, a precizat că: ”Ar trebui să cerem factorilor de decizie și proiectanților să consulte documentul 9184 — Airport Planning Manual — Cap 2 — Land Use and Environmental Control care spune clar că se interzice construcția de școli și spitale în zona aeroportuară. Fundamentarea este legată de factori multipli de influență reciprocă privind radiațiile, zgomotul, abaterile instrumentale și restricțiilor de funcționare și spune clar de ce nu pot coexista astfel de construcții cu infrastructura aeroportuară”.

Liberalul Răzvan Timofciuc nu a avut nici un cuvânt de laudă la adresa colegului său. “Dacă este onest cu simpatizanții săi și corect cu noi, cei din opoziție, Andrei Postolache ar trebui să recunoască faptul că a greșit când a validat acest proiect de hotărâre al PSD’, a declarat Timofciuc.

În cadrul conferinței, a fost adus în discuție și cazul femeii sfâșiate de câini în zona Ciric. “Administrația locală ar trebui să răspundă pentru victima atacată de câinii comunitari. Începând cu 2012, personal, în calitate de manager al Aeroportului, am trimis nenumărate adrese către Primăria Iași și Salubris, pentru a sesiza prezența acestor haite de câini în zona Ciric. Ceea ce se întâmplă astăzi este o indolență crasă și o neglijență gravă care au dus la această nenorocire. Aici chiar nu este vorba de o dispută politică. Este un eveniment grav și de neacceptat”, a conchis Marius Bodea.

Nicu SAMSON

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments