Năstase îi dă un sfat SIMONEI HALEP!

0
124

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că finala de la Roland Garros şi semifinala de la Wimbledon reprezintă un început bun pentru Simona Halep, pe care a sfătuit-o să nu mai joace cu două-trei săptămâni înainte de ultimul Grand Slam al anului, US Open, pentru a fi în formă.

„O finală şi o semifinală de Grand Slam reprezintă un început bun. Simona poate să facă şi mai bine decât mine! Văd ca joacă mai multe turnee, dar ar trebui să nu mai joace cu două-trei săptămâni înainte de US Open, pentru a fi în formă”, a declarat Năstase, prezent la Gala Ambasadorilor Turismului Românesc, ediţia a III a.

Năstase a semnat în locul lui Halep, care nu a fost prezentă, deoarece avea antrenament, „contractul pentru România turistică”, un paşaport diplomatic, şi a primit diploma de ambasador al turismului românesc: „Anul trecut n-a venit Nadia şi tot eu am semnat contractul. Simonei trebuie, însă, să-i dăm credit, s-o susţinem în continuare, pentru că are o finală de Ronald Garros şi o semifinală la Wimbledon!”

(Realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments