Brazilia: Peste un milion de persoane protestează în stradă

0
56

„O maşină a lovit un grup de trei persoane, iar una dintre acestea a încetat din viaţă“ în oraşul Ribeirao Preto, la 330 de kilometri de Sao Paolo, a anunţat poliţia militară pe contul său de Twitter.

Este vorba despre primul deces din cadrul mişcărilor de revoltă socială care zguduie Brazilia de peste 10 zile.

Potrivit presei locale, maşina a încercat să depăşească un grup de manifestanţi care blocau o stradă şi a răsturnat trei persoane, transmite France Presse.

Pe de altă parte, la Brasilia manifestanţii au atacat joi seară sediul Ministerului de Externe de unde au fost însă respinşi de forţele de ordine, potrivit unui corespondent AFP aflat la faţa locului.

Anterior, grupul de manifestanţi aruncase cu diverse obiecte în flăcări şi cu sticle înspre clădirea oficială, una dintre cele mai emblematice ale capitalei realizate de arhitectul Oscar Nemeyer.

Confruntată cu cel mai mare val de proteste ce au loc în Brazilia în ultimii 21 de ani, preşedinta Dilma Rousseff şi-a anulat vizita pe care urma să o întreprindă în Japonia în perioada 26-28 iunie.

„A decis sa rămână în Brazilia din cauza evenimentelor actuale“, a declarat o sursă din cadrul preşedinţiei.

Manifestaţiile au debutat în urmă cu zece zile, la Sao Paolo, împotriva majorării tarifelor la transportul în comun, iar criticile s-au extins, în plină desfăşurare a Cupei Confederaţiilor la fotbal (15-30 iunie), la situaţia dezastruoasă a serviciilor publice de bază din ţară, acuzând sumele imense cheltuite cu pregătirile pentru Mondialul de fotbal ediţia 2014. Sursa: adevarul.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments