Serile Spitalului Providența – ediţia de Crăciun 2016

0
87

Pentru mulți dintre noi, Sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă un prilej de bucurie, de împărtășire, dar și de reflecţie privind valorilor și credințelor noastre, asupra modului în care toate acestea ne influențează viața. Pentru pacienți, timpul petrecut departe de familie acum, în preajma sărbătorilor, poate avea un impact negativ asupra stării lor emoționale și poate chiar încetini procesul de vindecare.

Prin specificul său, Spitalul Providenţa oferă cadrul în care pacienţii să poată îmbina terapia medicală cu cea spirituală, organizând în perioada 11 – 20 decembrie 2016, Serile „Providența”. Iniţiate în decembrie 2015, întâlnirile îşi propun să ofere o viziune integrativă asupra actul vindecării prin intermediul unor dialoguri cu teme specifice.

Serile Spitalului „Providența” sunt destinate în special persoanelor internate, angajaţilor şi colaboratorilor, iar programul cuprinde o invitaţie la rugăciune, un dialog pe o temă duhovnicească, o dezbatere pentru sănătate şi un recital de colinde oferit tuturor de Corul Spitalului, dar şi de alte cete de colindători invitate.

Programul complet al Serilor Spitalului Providența din decembrie 2016:

Duminică 11 decembrie , orele 21.00 – 02.00

  • Priveghere – capela Sfânta Treime a Spitalului Providența, în cinstea Sfântului Spiridon

Marţi 13 decembrie, ora 18:00

  • Dialoguri de seară – „Credinţa care tămăduieşte

Invitat: părintele arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Joi 15 decembrie, ora 18:00

  • Dialoguri de seară –„Paşi spre sănătate

Invitați: dr. Iuliana Ardeleanu, medic specialist cardiologie şi dr. Eugen Neculai Gazzi, medic specialist medicină internă.

Marţi 20 decembrie, ora 12:00

  • Primim cu colinda! – recital de colinde pentru pacienţi susţinut de Corul Spitalului şi alţi invitaţi surpriză

Evenimentele vor avea loc în fața capelei Sfânta Treime a Spitalului „Providența”, locurile pe scaune fiind limitate. Pentru rezervări vă rugăm să ne contactaţi la telefon 0766 092 214.

Mai multe detalii găsiți pe www.providentamedical.ro.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments