Ne luăm cinematografele înapoi! Victoria, Republica, Dacia şi Tineretului reintră în patrimoniul ieşenilor

0
148

Primarul Mihai Chirica a anunțat că a trimis o notificare către Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor (RADEF) privind predarea cinematografelor către Municipiul Iași. Cinematografele trebuiau să fie preluate de Primărie încă din anul 2008, după ce Guvernul a dat o lege în acest sens, 303/2008, dar pe care RADEF nu a aplicat-o.

„Acțiunea noastră este un rezultat al publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență privind modificarea Legii cinematografiei. Cei de la RADEF sunt obligați ca în termen de șase luni să predea aceste cinematografe. În paralel, am mai început o acțiune penală împotriva RADEF provocată de faptul că săptămâna trecută a fost o cădere de cărămizi peste mașinile din parcarea de la «Republica». Ne ducem și noi parte pentru că i-am notificat de multe ori, i-am dat și în judecată, dar nu s-a schimbat nimic. În continuare pun în pericol oamenii care trec pe acolo. Nu există nicio vendetă împotriva celor care au coordonat această activitate, deși au coordonat-o prost. Pur și simplu vrem să preluăm cinematografele și oamenii profesioniști de acolo. În paralel, vom modifica organigrama Primăriei, pentru a include și angajații RADEF. Nu vrem să îi vedem șomeri, așa cum au fost notificați de Regie că vor fi de la 1 ianuarie”, a anunțat Mihai Chirica.

Municipalitatea ieşeană a deschis proces împotriva RADEF în noiembrie 2015. Curtea de Apel nu a admis preluarea cinematografului „Copou” întrucât, în 2010, RADEF l-a vândut către o firmă privată, tranzacţie care face obiectul unui dosar la Parchet.

„Vrem să recuperăm toate cinematografele, adică «Victoria», «Republica», «Dacia» și ce mai este din «Tineretului». La Curtea de Apel instanța ne-a dat câștig de cauză. Singura excepție este cinematograful «Copou», pentru că a făcut obiectul unui act de vânzare-cumpărare. Nu am insistat pe lucruri care nu mai pot fi întoarse din drum, cu toate că, în conformitate cu prevederile aceleiași Legi a cinematografiei, Regia nu putea o astfel de decizie peste cea a Guvernului. Ar fi trebuit să apară o corecție prin Ordonanță de Urgență la acea lege, care să permită vânzarea acelor bunuri”, a mai afirmat Mihai Chirica.

Planul municipalităţii este ca la „Republica” să fie un cinematograf dedicat filmelor de artă, iar „Dacia” să fie dedicat filmelor și evenimentelor pentru copii. În acelaşi timp, la „Victoria” ar urma să fie rea¬lizată o sală multifuncţională unde să susţină concerte inclusiv Filarmonica, în timp ce „Tineretului” va trebui reconstruit, o destinaţie precisă nefiind încă anunţată.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments