Preşedintele Filipinelor spune că a executat presupuşi criminali

0
45

Într-un discurs rostit luni seara în faţa unui grup de oameni de afaceri, preşedintele filipinez a evocat campania sa împotriva drogurilor, soldată cu peste 5.000 de morţi de la preluarea oficială a mandatului prezidenţial la 30 iunie.

„La Davao, eu însumi am făcut aceasta doar pentru a arăta băieţilor (din poliţie) că dacă eu pot s-o fac, de ce ei nu ar putea să o facă?“, a declarat Rodrigo Duterte, referindu-se la oraşul pe care l-a condus timp de peste 20 de ani.

„Mergeam în Davao cu o motocicletă şi patrulam pe străzi în căutarea problemelor. Eu căutam într-adevăr confruntarea pentru a putea ucide“, a adăugat el.

Rodrigo Duterte este acuzat că a orchestrat escadroane ale morţii la Davao, responsabile de moartea a peste 1.000 de persoane, potrivit militanţilor pentru drepturile omului.

Ca răspuns la criticile din partea comunităţii internaţionale, el a reiterat faptul că nu are nicio intenţie de a pune capăt politicii sale, care nu încalcă nicio lege, în opinia sa, întrucât poliţia acţionează în legitimă apărare, explicând că multe decese au la origine reglări de conturi între bandele criminale.

Statele Unite, Naţiunile Unite şi Uniunea Europeană au condamnat cu fermitate această campanie în cadrul căreia Duterte a încurajat cetăţenii obişnuiţi să ucidă sau să reţină suspecţi, notează AFP, potrivit Agerpres.

Rodrigo Duterte, un avocat de 71 de ani, a venit la putere după o campanie scandaloasă pe probleme de securitate, cu promisiunea de a eradica criminalitatea în câteva luni.

De la preluarea funcţiei, Duterte nu s-a zgârcit în ameninţări cu moartea şi i-a insultat pe cei care îl criticau.

În octombrie, el a provocat indignare făcând o paralelă între campania sa împotriva criminalităţii şi exterminarea a şase milioane de evrei de către Adolf Hitler. Ulterior, preşedintele Filipinelor a prezentat scuze, reiterându-şi în acelaşi timp dorinţa de „a-i masacra“ pe toxicomani.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments