pamflet
Există un colind superb, al lui Tudor Gheorghe, intitulat ”Sufletele foștilor zidari”. Pentru că e vremea potrivită, vă invit să alcătuim și noi, cu modestia care se cuvine, un colind pentru sufletele foștilor parlamentari. În colindul bardului de la Podari, sufletele foștilor zidari urcă spre ceruri și poartă în mâini mistriile cu care și-au câștigat pâinea cea de toate zilele. În colindul nostru, sufletele foștilor parlamentari coboară pe pământ, printre noi, colindătorii anonimi care i-am votat sau nu! Unii dintre ei sunt oameni de treabă care abia au așteptat să-și termine mandatul, scârbiți de mocirla politicii dâmbovițene, după o vorbă de duh a maestrului Gabriel Liiceanu. Alții sunt aerieni așa cum au fost dintotdeauna și le va trebui o vreme să învețe să colinde din nou. În fine, în cea de-a treia categorie intră lipitorile, căpușele, combinatorii, într-un cuvânt cei care nu știu să facă nimic și toată viața au alergat după funcții! Aceștia suferă groaznic pentru întoarcerea la origini, întoarcere pe care, ca formulă colocvială și argotică, au exersat-o de multe ori în colindul amar al celor țepuiți. Sufletele nenorocite ale foștilor parlamentari din ultima categorie nu poartă în mâini mistrii ci polonice, niște polonice monstruoase, cu mai multe funcțiuni. Cu aceste polonice îi pocnesc la mir pe cei care le stau în cale. În polonicele cu pricina, sufletele acestor foști parlamentari își adună șpăgile din care s-au învățat să trăiască. Asemeni unui personaj real din satul meu natal, muncitor cu ziua și trecut demult în lumea umbrelor, care niciodată nu pleca de acasă fără să aibă în buzunarul de la piept o lingură și un ardei iute, sufletele foștilor parlamentari nu se despart niciodată de polonicul lor, că niciodată nu se știe când pică ceva! Nu mă pricep ce le-am putea ura, la vremea colindelor, acestor suflete în derivă! Morala creștină ne învață că și ei sunt semenii noștri, așa derutați și lacomi! Poate că, revenite pe pământ, sufletele foștilor parlamentari vor lepăda polonicele ascunse sub buzunarul de la piept în loc de inimi și vor învăța să lucreze, ca și noi, cu mistriile! Poate că, acești semeni ai noștri nefericiți vor uita să demoleze și vor învăța, ca și noi, să zidească. Poate faptul că partidele lor i-au ejaculat, vorba lui Vanghelie, o să-i trezească la realitate și o să-i ajute să redevină, ca și noi, niște colindători anonimi dar împăcați cu gândul că nu-i urăște nimeni! Îi așteptăm alături de noi, să muncim și să ne respectăm unii pe alții, fără ifose, fără aroganță și mai ales, fără polonice! Din păcate, mi-e teamă că, pentru a redeveni ființe, sufletele foștilor parlamentari trebuie să se nască din nou. Le urăm, prin urmare, la finalul acestui colind, dedicat cu milă celor pe care multă lume i-a trimis la origini, naștere ușoară și să trăiască suficient de mult ca să ajungă ziua în care măcar unul din cei șapte miliarde de locuitori ai planetei o să-i respecte cu sinceritate.
Dănuț Degeratu
