Ploile şi furtunile au făcut prăpăd, marţi noaptea, în mai multe oraşe din ţară. La Buzău şi Bistriţa, zeci de gospodării au fost inundate după ploile torenţiale. Iar la Focşani, vântul puternic a doborât mai mulţi copaci şi a smuls acoperişul unui bloc. Panică a fost şi la Cluj, o femeie aflată pe trotuar a fost la un pas să fie lovită de bucăţi de tablă luate de vânt.
Cerul parcă s-a rupt marţi-noaptea peste localitatea Pleşeşti din judeţul Buzău. O ploaie torenţială de o oră a inundat zeci de gospodării. Şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, zeci de curţi şi gospodării au fost inundate. În unele locuri, apa a depăşit chiar şi jumătate de metru. „În jur de 100, 150 de gospodarii care le-a intrat apa în curţi, în vreo 15 le-a intrat şi în casă”, a declarat primarul.
La Focşani, o furtună de numai 10 minute a măturat oraşul. Acoperişul unui bloc a fost luat de vântul puternic.
Pompierii au intervenit imediat, pentru că acoperişul a lovit o conductă de gaze. Potrivit România TV, furtuna a rupt şi a smuls copaci din rădăcină în mai multe zone din oraş. „N-am văzut aşa ceva, am 71 de ani şi n-am vazut. Ziceai că e potop. A venit cu o rafală, tablele au zburat”, a spus un bărbat.
La Cluj, o femeie care se afla pe trotuar a fost la un pas să fie rănită de bucăţile de tablă care au zburat de pe acoperişul unui bloc.
PROGNOZA METEO. Meteorologii au anunţat că vremea urmează să fie instabilă în următoarele zile. Astfel, chiar dacă temperaturile pot urca până la 32 de grade, ploile vor răcori atmosfera.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vremea va fi uşor instabilă miercuri. Va fi soare, dar se arată şi norii, mai ales în orele serii şi vor lăsa averse, cu tunete şi fulgere. Vântul va sufla moderat, cu posibile intensificări de scurtă durată asociate ploii. Temperatura maximă, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară, va fi de 28…29 de grade.
PROGNOZA METEO. Joi, vremea va fi uşor instabilă după orele amiezei în zonele de munte şi în partea de nord-est a ţării, unde vor fi unele înnorări şi local ploi de scurtă durată. Spre seară, însă, gradul de instabilitate atmosferică va creşte, vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai frecvente în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi cu caracter local în restul teritoriului. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 pe litoral şi 32 de grade in sud si sud-est.
PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi, în majoritatea regiunilor, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor pleca de la 21 de grade în Bucovina şi estul Transilvaniei şi 31 de grade in sud-est.
VREMEA ÎN BUCUREŞTI. Vineri vremea va fi mai instabilă. Temporar cerul va fi acoperit de nori ce vor aduce averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade.
PROGNOZA METEO. Prima zi a weekendului vine cu vreme în general instabilă. Plouă în aproape toată ţara, dar mai ales în jumătatea de nord-vest a ţării, unde şi temperaturile vor fi mai mici decât cele înregistrate în mod obişnuit în a doua decadă a lunii iulie. Vor fi ploi cu tunete, fulgere, rafale de vânt, posibil căderi de grindină şi se vor strange cantităţi mai importante de apă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20…21 de grade în Dealurile de Vest până la 29…30 de grade în Bărăgan şi Podişul Dobrogei. De duminică, temperaturile mai cresc uşor şi se apropie de normalul perioadei şi vor mai fi intervale de timp în care îşi facă apariţia manifestările de instabilitatea atmosferică.