Un scandal cultural de proporții!
În toamna anului 1978, un eveniment major, neașteptat, tulbură apele culturii ieșene. Este găzduit aici, timp de trei zile, primul Colocviu Național de Poezie din România (18-20 octombrie), probabil cel mai amplu, prin participare, din întreaga istorie a evenimentelor cultural-literare românești. Iașul intrase deja în circuitul literar național prin Festivalul de Poezie „Mihai Eminescu” ce debutase cu un deceniu înainte, în 1968. Autoritățile locale demonstraseră că pot gestiona organizatoric astfel de reuniuni majore. Conta, desigur, și mitul Eminescu & Junimea, mai intens aici decât în alte părți. Cu un an înainte, în cadrul Prelecțiunilor de la Casa Pogor, Constantin Noica susținuse o răsunătoare prelecțiune despre Eminescu. Existau, așadar, întrunite datele necesare, materiale și simbolice, de a face din Iași gazda unei întâlniri de dimensiuni nemaiîntâlnite în cultura română. Nu se cunoaște cu precizie numărul invitaților, însă estimările ne vorbesc de „câteva sute”. Colocviul s-a derulat în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași și în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași, cazarea și recepțiile festive având loc la Hotel Unirea.
GALERIE FOTO
Ceea ce ar fi trebuit să fie un Colocviu lirico-tehnic-educativ despre starea poeziei românești, o întâlnire derulată sub semnul armoniilor prestabilite, s-a dovedit însă o adevărată bombă cu ceas. Cele mai multe luări de cuvânt ale participanților au indicat, cu o duritate neobișnuită, tarele unei societăți în care poezia și poeții nu se simțeau confortabil. Tonul l-a dat raportul lui Ștefan Augustin Doinaș, în calitate de președinte al Biroului de Poezie din cadrul Uniunii Scriitorilor din România, un raport ce avea în prim plan tema poeziei patriotice. Conținea suficiente „semințe” de gâlceavă care să încolțească, spre spaima autoritățile, în discursurile ce i-au urmat. S-au rostit lucruri de o gravitate care, azi, pare înrudită cu sinuciderea. S-au spus adevăruri pe care nicăieri, în România acelor ani, nu le puteai auzi rostite public. S-au făcut acuze directe, violente uneori, în câteva rânduri întrunirile fiind pe punctul de a fi întrerupte, iar sala evacuată.
În cele ce urmează, publicăm câteva fragmente din diferitele luări de poziție, așa cum au fost ele recuperate din înregistrările audio făcute la Colocviu de Constantin Parascan. Textele integrale ale luărilor de cuvânt vor fi publicate integral în numărul de iarnă al revistei „Dacia literară”.
Nora Iuga: „Se întâmplă ceva cu poeții; nu știu, poate nu numai aici, la noi, poate pretutindeni, acesta este destinul poeților: să fie din când în când sacrificați, lent sau brutal, cu perfidie sau cu pumnul în gură, există nenumărate metode de a ucide poetul… Dar până când vor trebui până și marii noștri morți să treacă mereu pe la cadre?… Cine îndrăznește și cu învoirea cui asemenea odioase epurări?”
Cezar Ivănescu: „Astăzi de dimineață, în poziția în picioare, am ascultat discursurile câtorva colegi. Unul dintre aceste discursuri mi-a displăcut profund și consider că este datoria noastră, a scriitorilor români, să-nțelegem exact și calitatea noastră și condiția exactă în care ne aflăm; este vorba de discursul tovarășului Ion Gheorghe, care a creat o falsă senzație de mafiotism general în lumea literară românească. Tovarășul Ion Gheorghe are o condiție excelentă, i se publică chiar o carte de 600 de pagini care, după opinia mea de poet român, rațional, cartesian, este o carte absolut dementă… Peste durerea unor colegi de-ai mei, Nora Iuga a așteptat opt ani până să…, adică așteaptă încă, nu i-a apărut, și eu am așteptat opt ani, dar am așteptat mai mult de acești opt ani până să public… Consider absolut neloial și dictat de un anumit cerc proletcult tot atacul tovarășului Ion Gheorghe”.
Laurențiu Ulici, sfidând flagrant desfășurătorul Colocviului, invită, într-o manieră aproape subversivă, în timpul alocat propriei luări de cuvânt, câțiva tineri și necunoscuți poeți să citească, gest ce scandalizează o parte din sală. Poeții respectivi se numesc: Romulus Bucur, Traian T. Coșovei, Mircea Cărtărescu, Radu Călin Cristea, Emil Hurezeanu, Florin Iaru, Ștefan Mitroi, Ion Moldovan, Lucian Vasiliu.
Lucian Valea: „Poezia și poetul în România continuă să se confrunte cu jenante probleme administrative. Una dintre acestea este cea privind situația poetului în societatea contemporană… Cercetând nomenclatorul sistematic și alfabetic al ocupațiilor, tipărit în 1977, pe scriitor îl găsim în secțiunea „ocupațiile personalului TESAT”, la codul E 715, partea a doua, între administratori, dactilografe, persoane de serviciu și pază, pompieri…Dar dacă meserie de scriitor este lăsată în ambiguitate, în schimb e cultivată cu zel meseria de dădacă literară. Dădaca trebuie să-l învețe pe poet ce să scrie, cum să scrie, când să scrie, când să nu scrie, ce nu e primejdios să scrie, ce e primejdios ș.a.m.d. Încurajată, meseria de dădacă literară a pătruns de la centru în jos în toate organismele teritoriale. Nu există comitet județean de cultură și nici comitet sindical care să nu beneficieze în schemă de acest gen de activist priceput la toate… A sosit timpul, așa cum s-a întâmplat și cu Cenzura, să se desființeze și posturile de dădacă literară”.
Alexandru Paleologu (scandalizând parte din sală): „În primul rând, vreau să aduc un elogiu și un omagiu lui Ștefan Augustin Doinaș pentru raportul magistral pe care ni l-a arătat ieri, e nu a ocolit niciuna din problemele fundamentale și grave care se pun în fața noastră și ne-a făcut să privim cu luciditate un viitor care nu este neapărat și matematic într-o linie ascendentă… Se face economie de hârtie, da, să se facă, dar să nu se facă pe seama poeților care prin talentul lor contribuie la conservarea limbii române. Mai multă hârtie pentru literatură și mai puțină pentru afiș”.
Mihai Ursachi citește poemul cu titlul „Colocviu despre funie în casa spânzuratului”.
Dan Verona: „Am să vorbesc întâi de câteva fantome. Am în vedere revistele din provincie, mai ales „Argeș” și „Ateneu”. Aceste reviste… au fost reduse la tăcere fără motive prea întemeiate. Au fost reduse la tăcere cu toate că mai apar la trei luni o dată. Și-atunci apar făcând publică oferta unor întreprinderi, venind astfel în întâmpinarea cetățeanului care arde de nerăbdare să intre în posesia unor macarale, buldozere, tractoare, sonde petrolifere etc… Este absurd, este umilitor ca la fiecare carte să ți se scoată un număr de poezii și să ți se ajusteze altele… Nu vă spun o noutate: leziunile morale sunt mult mai grave, de nevindecat față de leziunile fizice. Dar, desigur, bunii noștri frizeri de sentimente nu sunt medici și n-au cum să știe acest lucru. Ei însă se pricep bine să ne scoată pe noi vinovați, să ne simțim la ușile lor la fel ca țăranii, părinții noștri, care așteptau să li se fixeze cotele”.
Nicolae Prelipceanu: „…aparent defuncta cenzura în realitate s-a mutat pe nesimțite, sau pe simțite, în cugetul redactorilor șefi, adjuncți, principali și simpli, sau corectori ai revistelor literare și de cultură… Avertizez asupra unui lucru pe care cu toții îl știm: întârzierea tipăririi marilor texte, în special a textelor bune, devine, în perspectiva timpului, un act anti-patriotic…”.
Constantin Abăluță: „…de aprobarea cui ar avea nevoie niște membrii ai Uniunii Scriitorilor ca să scoată o revistă, accentuez, literară? Calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor nu este suficientă?”.
Gheorghe Grigurcu: „Scriitorii nu sunt homunculi care se fabrică în laboratoarele de alchimie ideologică… Neantul artei este cel mai cumplit neant… Nu încerc, Doamne, a contesta modalitatea agitatorică a poeziei, să fim înțeleși. Dar obstacolele împotriva cărora se ridică A. Păunescu sunt de carton. Lupta e mimată într-o inofensivă butaforie”.
Florica Mitroi: „Rog să nu fiu întreruptă și vă voi spune cum a făcut scandal Dan Deșliu, care pe vremuri scria poezie stalinistă… Îl lăsăm pe fostul stalinist Dan Deșliu să dea lecții de poezie copiilor noștri… Deci afară e statuia lui conu Mihai. Noi aici suntem sub umbra lui, sub cerul lui, sub frumusețea lui. Aici este portretul tovarășului președinte Nicolae Ceaușescu, care spune că ne prețuiește, domnilor, foarte mult. Și eu, poeta Florica Mitroi, sunt foarte sigură că ne prețuiește și luptă pentru noi. Dar, domnilor, noi de ce suntem atât de lași?… Dvs., domnilor, intelectualitatea, sunteți cam lași…”.
Ion Iuga: „Iubiți tovarăși Secretarul General a venit cu o nobilă inițiativă a P.C.R. a desființării cenzurii. Ciudată această desființare, pentru că toți cenzorii au fost transferați într-un serviciu special la Consiliul Culturii. Ciudată această desființare a cenzurii, când toți cenzorii au posturi prin redacții și edituri, în timp ce poeții au slujbe umile, cu un salariu de 2.000 de lei.
(În ediția viitoare, vă prezentăm consecințele pe care ciudatele întâmplări de la Iași le-au avut, dar și reacții din prezent ale unor participanți la Colocviul din 1978)
