Problemele lui Donald Trump înainte de învestitură

0
74

Electorii aleşi la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie se pregătesc să confirme oficial rezultatul, săptămâna viitoare. De generaţii, aceste şedinţe sunt o simplă formalitate. Dar anul acesta,  îngrijorările că preşedintele ales putea fi ajutat de hackerii ruşi să câştige în state cheie, stilul impredictibil de conducere al lui Donald Trump şi faptul că votul popular a fost câştigat la alegerile din 8 noiembrie de democrata Hillary Clinton fac ca şedinţa de anul acesta să se anunţe una mai tensionată. 

 

Colegiul Electorilor alege de regulă candidatul care a câştigat în state cheie şi a obţinut cel puţin 270 de electori. De data aceasta, Donald Trump. Nu contează că votul popular în general pe ţară a fost câştigat de Hillary Clinton, care a obţinut cu 3 milioane de voturi mai mult.

 

Electorii reprezintă cele 50 de state şi Districtul Columbia, sunt selectaţi de partidele politice, iar numărul lor depinde de mărimea populaţiei statelor din care provin. Nici Constituţia şi nici o altă lege federală nu-i obligă să voteze pentru candidatul care a câştigat votul popular în stat la ei. Numai în câteva state există legi locale care conţin această obligaţie, dar în celelalte electorii sunt legaţi numai prin angajamentul luat în faţa partidului politic care i-a selectat.

 

Profesorul de drept din Harvard Larry Lessig afirmă că la 19 decembrie 20 de electori republicani ar putea să voteze împotriva preşedintelui ales, Donald Trump, scrie Politico.com 

 

Un elector republican refuză să voteze pentru Trump Lessig a avut o tentativă de a-şi înainta candidatura pentru funcţia de preşedinte la alegerile primare din sânul Partidului Democrat din SUA. Compania lui, Electors Trust, oferă consultaţie juridică electorilor care examinează posibilitatea de a vota împotriva lui Trump.

 

„Considerăm că există mai mult de jumătate din electori, ale căror voturi sunt necesare pentru schimbarea rezultatului şi care examinează o astfel de posibilitate“, afirmă Lessig. Acesta nu a prezentat niciun fel de dovezi, însă a declarat că peste 20 de electori l-au anunţat despre intenţia de a vota împotriva lui Trump.

 

În istoria SUA au mai existat cazuri în care electorii au refuzat să susţină candidatura pentru care au fost delegaţi să voteze, dar nu au răsturnat rezultatul votului în defavoarea preşedintelşui ales. Conform constituţiei americane, votul electorilor este unul suveran, însă în unele state se aplică sancţiuni pentru un vot incorect.

 

Ca Donald Trump să nu fie ales de Colegiul Electorilor pe 19 decembrie, ar fi nevoie ca cel puţin 37 de electori republicani să nu voteze cu el. Într-un asemenea caz, se va produce un blocaj, iar luarea deciziei se va transfera în Camera Reprezentanţilor din Congres.

 

Puţini cred că se poate ajunge acolo. Încercarea unor electori din Colorado de a scăpa de obligaţia prevăzută de legile statului lor să voteze la Colegiu exact aşa cum le-o cere rezultatul votului popular s-a soldat cu eşec în justiţie, un judecător federal spunând că n-a fost altceva decât un truc politic menit să atragă atenţia. În Colorado, de altfel, Trump a pierdut votul popular.

 

Claire Ayer este senatoare democrată în statul Vermont, iar în 2012 a fost şi ea electoare. Ea spune că nu-şi mai aminteşte o asemenea nervozitate din 2000, când candidatul democrat Al Gore a câştigat votul popular, dar republicanul George W. Bush a avut mai multe voturi din partea electorilor. Anul acesta, însă, spune Ayer, totul este mult mai intens, notează europa liberă.

 

Pe lângă aceasta, preşedintele ales mai are câteva chestiuni care nu-i fac o tranziţie uşoară. O comisie a Senatului Statelor Unite va iniţia o investigaţie privind presupusele ingerinţe ruse în scrutinul prezidenţial din 8 noiembrie, anunţă Mitch McConnell, liderul majorităţii republicane din Camera superioară a Congresului SUA. 

 

În plus, generalul în retragere ales de Donald Trump să-i fie consilier pe teme de securitate naţională, Michael Flynn, este anchetat pentru că a împărtăşit informaţii clasificate unor militari străini în timp ce era comandantul serviciilor de informaţii militare în Afganistan, relatează The Associated Press.

 

Cine cântă la investitură

 

Probleme a avut echipa lui Donald Trump şi în a găsi artişti de celebri csă cânte la ceremonia sa de investitură. Abia joi s-a anunţat câteva nume sigure. Jackie Evancho, care a devenit cunoscută publicului larg după ce a participat în emisiunea-concurs ”America’s Got Talent”, va interpreta imnul naţional american la ceremonia prin care Donald Trump va fi învestit în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

 

 Adolescenta americană, în vârstă de 16 ani, s-a declarat ”încântată” de faptul că a fost invitată să cânte la ceremonia de pe 20 ianuarie. Ea a terminat pe locul al doilea în finala ediţiei din 2010 a emisiunii ”America’s Got Talent”.

 

Boris Epshteyn, directorul de comunicare al Comitetului de Învestitură Prezidenţială, a spus că tânăra artistă reprezintă ”o sursă de inspiraţie pentru toţi americanii”.

 

Potrivit unor zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, tenorul italian Andrea Bocelli şi rapperul american Kanye West au fost de asemenea invitaţi să participe la acel eveniment.

 

Problemele Melaniei Trump

 

Dificultăţi întâmpină şi viitoarea primă doamna, Melania Trump. Mai mulţi creatori celebri au refuzat deja colaborarea cu Melania Trump (41 de ani), ultimul din lunga luistă esteTom Ford. Creatorul de modă a dezvăluit că a refuzat-o pe Melania Trump şi acum câţiva ani şi că nu are de gând să colaboreze nici acum cu ea, pe motiv că soţia lui Donald Trump nu se potriveşte cu imaginea brandului său.

 

 În trecut, Tom Ford a colaborat cu Michelle Obama, şi se adaugă listei designerilor care au refuzat-o pe Melania Trump: Tommy Hifiger, Carolina Herrera, Marc Jacobs, Kenzo, Diane von Furstenberg,Humberto Leon şi Opening Ceremony.

 

Unii dintre aceştia chiar au avertizat-o pe Melania că dacă îşi cumpără haine de la ei, să menţioneze că designerii nu au nicio implicare în asta şi că nu o susţin. Majoritatea creatorilor de modă au susţinut-o pe Hillary Clinton în campania prezidenţială. 

 

Carolina Herrera, o figură emblematică pentru lumea modei internaţionale şi americane spune că peste două, trei luni, industria modei îi va întinde mâna lui Melania”.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments