La începutul acestei săptămâni, a avut loc ședinţa publică de repartizare a absolvenţilor clasei a VIII-a pe locurile speciale pentru elevii rromi în învăţământul profesional de stat de trei ani şi în învăţământul liceal de stat * au fost prezenți 58 de elevi care și-au ales locuri la licee sau școli profesionale
Pentru anul şcolar 2014 – 2015, la nivelul judeţului sunt disponibile 156 de locuri destinate elevilor de etnie rromă, din care 133 pentru învăţământul liceal şi 23 pentru învăţământul profesional de stat. Din cei 68 de elevi de clasa a VIII-a care îşi exprimaseră, iniţial, dorința de a-şi continua studiile, la repartizare au participat doar 58, restul fiind declarați repetenți sau corigenți. Cei mai mulți dintre aceștia, au ales să meargă la liceu. „Patru elevi au optat pentru învățământul prpfesional, iar restul pentru liceu, în funcție de opțiunile exprimate. La Piatra Neamţ, elevii au ales Liceul Economic Administrativ şi Colegiul Tehnic de Transporturi, Colegiul Tehnic Gheorghe Cartianu, Liceul de Artă, Colegiul Național Calistrat Hogaș.
La Roman, au fost cereri pentru Colegiul Național Roman-Vodă, Colegiul Tehnic Danubiana, Colegiul Tehnic Petru Poni, Liceul Tehnologic Vasile Sav, Colegiul Tehnic Miron Costin”, a precizat Costică Alexe, inspectorul pentru rromi din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamț. Un singur candidat a avut medie de admitere peste 8. Este vorba despre Adriana Năstase, cu 8,02, care a ales să-și continue studiile la Colegiul Tehnic „Petru Poni”. Cea mai mică medie cu care un elev de etnie rromă a intrat la liceu este puțin mai mare de 2.
Anul trecut, în jur de 46 de elevi romi au optat să-și continue studiile, după absolvirea clasei a VIII-a .
Sursa: evenimentul