Semnatarii acestei petiții solicită președintelui, premierului și președintelui PSD ca partid cu majoritate parlamentară după alegeri precum şi opoziţiei să pregătească măsuri adecvate, inclusiv suspendarea finanțării prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară), dacă Parlamentul de la Chișinău adoptă așa-numita lege pentru ”liberalizarea capitalului și stimularea fiscală”.
Legea discutata a in doua lectura de Parlamentul moldovean are prevederi prin care:
- se pot spăla banii negri obținuți din tranzacții obscure sau prin offshore-uri (prin liberalizarea capitalului de către persoane fizice, cu interdicția investigării provenienței capitalului),
- se iartă funcționarii publici care nu și-au declarat până acum averea, oferindu-le posibilitatea de a declara orice capital cu plata a doar 2% din valoarea acestuia
- se acordă amnistie fiscală pentru penalitățile acumulate de persoanele fizice și juridice care practică activitate de întreprinzător la plata taxelor și impozitelor, cu condiția achitării datoriilor
Reamintim ca proiectul de lege a fost adoptat deja de Parlament în primă lectură, la doar două săptămâni de la depunere. ONG-urile semnatare sustin ca proiectul nu are avizul Guvernului și al expertizei anticorupție.
„Această lege reprezintă o puternică lovitură dată eforturilor anticorupție susţinute de partenerii Republicii Moldova, principala condiție pentru sprijinul bugetar internațional. Ea demonstrează cinismul politicienilor pro-europeni de la Chișinău, care pretind că fac reforme dar deghizează o măsură antieuropeană sub un nume proeuropean (”liberalizarea capitalului”) pentru a deruta atât partenerii străini, cât și publicul moldovean”, se arata in scrisoarea celor patru.