Vedeta de televiziune, care a devenit mămică de câteva luni, a mărturisit că acest nou rol, chiar dacă este foarte plăcut, este şi destul de dificil.
Carmen Brumă este, de câteva luni, mămica unui băieţel, pe nume Vlad. Într-un interviu pe care l-a acordat pentru www.agentiadepresamondena.com, ea a explicat cum este viaţa ei de proaspătă mămică.
„Deocamdată este epuizant, dar o să intru într-un ritm şi o să mă obisnuiessc la un moment dat. Deja e mult mai bine decat in prima spatamana in care am ajuns acasa de la maternitate.
Sigur că viata mea s-a schimbat cu totul şi cred că şi eu m-am schimbat.
Nu-mi dau seama exact cum, dar este suficient că o bună parte din timpul pe care mi-l acordam mie sau altor activităţi acum merge în altă parte, către bebe”,a spus prezentatoarea de televiziune.
„La început… şi acum încă mi se pare dificil să îmi dau seama de ce plânge atunci când este mâncat şi schimbat. Asta mi s-a părut greu într-o primă etapă.
La fel de greu mi s-a părut să mă trezesc noapteade mai multe ori. Somnul asta fragmentat este foarte obositor. Cam astea au fost etapele mai complicate”, a afirmat ea.
Sursa: libertatea