@ Gheorghe Nichita a fost audiat miercuri, pe 20 decembrie, de procurorii DNA, care i-au adus la cunoștință noile învinuiri ce i se aduc @ Mai mulți funcționari din primărie au calitatea de ”suspect” în acest dosar @ Nichita este cel care a semnat referatul de necesitate care a stat la baza achiziționării a patru autoturisme Skoda @ Unul dintre acestea a ajuns ulterior în proprietatea fostei amante, Adina Samson
Fostul primar Gheorghe Nichita este învinuit într-un nou dosar instrumentat de DNA Iași. Miercuri, acesta a fost citat de procurori, care i-au adus la cunoștință faptele pentru care este cercetat. În fața oamenilor legii, fostul primar a refuzat să facă vreo declarație.
GALERIE FOTO
“A luat la cunoștință de învinuirile ce i se aduc și s-a prevalat de dreptul la tăcere”, a declarat Ionel Nechita, avocatul fostului primar.
Șefi din primărie, suspecți în dosarul DNA
Peste 100 de funcționari ai Primăriei municipiului Iași au dat declarații în fața procurorilor DNA, în dosarul ce vizează modul în care Poliția Locală a achiziționat patru autoturisme Skoda. Unul dintre acestea a ajuns în proprietatea fostei amante a lui Gheorghe Nichita, de acum celebra Adina Samson.
De asemenea, au fost audiați mai mulți angajați ai municipalității, cărora li s-a adus la cunoștință că au calitatea de suspecți în acest dosar. Printre aceștia se numără Dumitru Tomorug, director tehnic al municipalității, sau Liviu Hliboceanu, directorul Poliției Locale Iași la data achiziționării autoturismelor.
Nichita a semnat. Cine l-a turnat?
Cine a făcut denunțul? Aceasta este întrebarea pe care o pun toți cei implicați în acest dosar.
Surse judiciare susțin că la baza dosarului stă referatul de necesitate care a fost aprobat și semnat chiar de către fostul primar Gheorghe Nichita. Conform apropiaților acestuia, bănuielile lui Nichita se îndreaptă către Eugen Chișcă, fost șofer al primarului, promovat ulterior pe o funcție de șef serviciu în primărie. Chișcă a colaborat cu procurorii în ambele dosare în care Nichita este deja trimis în judecată.
Skoda pentru obsesia lui Nichita
Procurorii DNA ancheteazș modul în care Poliția Locală a achiziționat patru mașini Skoda, care au fost folosite însă de persoane din conducerea municipalității.
Unul dintre automobile a fost repartizat spre folosință Adinei Samson, angajat al primăriei la acea vreme. Ulterior însă, aceasta a cumpărat autoturismul, cel mai probabil urmare a preluării contractului de leasing. Procurorii urmează să stabilească dacă această tranzacție a fost sau nu legală.
Primăria nu avea voie să achiziționeze mașini
Mașinile au fost contractate în perioada în care era în vigoare Ordonanța de Urgență prin care, din cauza recesiunii financiare, autorităților publice le era interzis să facă asemenea achiziții. Excepție de la acest act normativ făceau însă excepție instituții precum polițiile locale. Autoturismele au fost achiziționate, printr-un contract de leasing, de către Poliția Locală Iași, dar au ajuns în garajele Primăriei Iași.
Tudor LEAHU