VIDEO. Sărăcia le-a furat dreptul la educație. Zeci de familii ieșene nu-și pot trimite copiii la școală

0
59

 

Doi fraţi din judeţul Iaşi au fost nevoiţi să renunţe la şcoală pentru a putea munci alături de părinţi. Nu s-au gândit niciodată că ar putea avea o meserie, singura lor preocupare este supravieţuirea de pe o zi pe alta. Ca ei sunt numeroşi copii în comuna Popricani, spune primarul localităţii, transmite Digi 24.

 

 


 

 

Costel şi Petronela au acum 16, respectiv 19 ani și au crescut într-o familie numeroasă. Mai au incă 7 frați. Din cauza greutăților, amândoi au fost nevoiți să renunțe la școală și să muncească alături de părinți. Costel a făcut șase clase primare iar sora sa doar cinci. Nu au terminat școala gimnazială pentru că nu aveau bani. Nu au avut nici vise. Nu au nici acum. 

 

„Aveam frații mici acasă, era familia acasă și trebuia să-i cresc pe ceilalți mai mici decât mine. Mă duceam la treabă prin sat, acasă, unde era. Mai mult sau mai puțin cât câștigam aduceam acasă pentru frați. – Dar n-ai fi vrut să termini școala? – Aș fi vrut, dar de acum e consumat,” povesteşte Costel, pentru Digi 24.

 

 

 

Trăiesc de pe o zi pe alta într-o casă construită din chirpici. Venitul total al familiei este de cinci milioane de lei. Din el trăiesc, cu greu, 11 suflete. „Suntem atâtea guri cu cinci milioane pe lună și nu-i câștigăm tot timpul. Cât este de lucru vara mai câștigi, dar iarna… Mă uit pe geam cum ninge. Alte posibilități nu am,” spune, pentru Digi 24, Radu Prăjanu, tatăl copiilor.  

 

 

 

Povestea celor doi frați nu este singulară în comuna Popricani. Sunt zeci de familii care sunt sărace și nu au cu ce să-și trimită copiii la școală. Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani: „Dacă s-ar putea găsi oameni de bună credință, firme care din beneficiul lor, puținul lor pot să aducă sprijin financiar material la aceste familii, n-au decât să ne caute.”

Comunitatea face eforturi pentru ca micuții să aibă haine și ghiozdane, dar uneori aceste lucruri sunt insuficiente și cei mai mulți renunță la educație, mai scrie Digi 24.

 

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments