Investiţii în clinica de nefrologie a Spitalului Dr. C. I. Parhon

0
150

Municipalitatea ieşeană intenţionează să investească circa 15,7 milioane de lei în reabilitarea şi modernizarea Secţiei Clinice de ATI şi Blocului operator pentru transplant din cadrul Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon”. Proiectul investiţiei se va afla pe masa aleşilor locali care se vor întruni în şedinţa publică ordinară din 29 decembrie. Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” este una dintre cele mai importante unităţi spitaliceşti din zona Moldovei, oferind servicii medicale de o înaltă calitate în cadrul diferitelor secţii componente. Dintre acestea, clinica de nefrologie se confruntă cu o mare varietate de patologii renale, dar şi cu un număr ridicat de pacienţi, statisticile consemnând circa 29.500 de internări pe an. Clinica de Urologie şi Transplant Renal, precum şi Blocul Operator asigură intervenţiile chirurgicale urologice şi de transplant renal prin Programul Naţional de Transplant de Organe şi Ţesuturi, ceea ce impune existenţa unor spaţii medicale corespunzătoare care să permită realizarea acestor intervenţii în cele mai bune condiţii. În acest context, investiţia preconizată a se realiza în cadrul spitalului a devenit o necesitate stringentă. În condiţiile în care consilieri locali vor aproba alocarea sumei necesare reabilitării şi modernizării infrastructurii spitaliceşti, durata lucrărilor va fi de circa 18 luni, ţinând cont de faptul că acestea se vor desfăşura fără întreruperea activităţilor medicale.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments