Cine este Gruia Stoica, noul rege al Căilor Ferate?

0
360

Cine este Gruia Stoica, cel care controlează Grupul Feroviar Roman, singurul ofertant rămas în cursa pentru privatizarea CFR Marfă? Este un controversat om  de afaceri, supranumit „regele vagoanelor” fiind plasat în 2011 de revista Forbes în Top 10 „Cei mai bogaţi romani”.

 

Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, spunea că a  intrat în afaceri în 1990, iar până la 25 de ani avea deja strânşi patru milioane de dolari. Potrivit informaţiilor apărute în presă de-a lungul timpului,  primii bani i-a câştigat din afaceri cu fier vechi. Apoi s-a orientat către transportul feroviar de marfă. Aşa a luat fiinţă, în 2000, Grup Feroviar Roman,  companie care a ajuns să fie cel mai important operator privat de mărfuri din ţară. În timp ce compania privată GFR creştea, compania de stat CFR Marfa  pierdea. De altfel, Gruia Stoica s-a folosit foarte mult de operatorul de stat de la care a preluat atât active, cât şi personal. Multe din vagoanele  preluate de la CFR Marfa ar fi ajuns la fier vechi.

 

Omul de afaceri provine din comuna Toflea din judeţul Galaţi, cu populaţie majoritară roma, renumită pentru nenumăratele palate cu turnuleţe. Potrivit  ziarului Adevărul, până la Revoluţie, bunicul şi tatăl său au lucrat alături de alţi 20 de meşteri pentru căile ferate romane. „Se importa mult. Inclusiv  burghie mari, cu care se găureau traversele de lemn de la şinele de cale ferată”, a povestit antreprenorul în primul interviu acordat presei. Imediat după  Revoluţie, a înfiinţat firma Turnomet SA specializată în vânzarea de produse metalurgice. Cinci ani mai târziu, a început să livreze conducte petroliere  Societăţii Naţionale a Petrolului SNP Petrom. SNP Petrom îi dădea în compensare produse petroliere. Astfel, a apărut necesitatea înfiinţării unei companii de  transport feroviar marfă, lucru pe care l-a şi făcut în 2000. Afacerile sale au înflorit, mai ales, în perioada fostul ministru al Transporturilor Miron  Mitrea. Treptat şi-a creat un imperiu prin grupul Grampet din care face parte şi GFR.

 

Potrivit informaţiilor din presă, Grup Feroviar Roman s-a folosit de activele CFR Marfă, companie care ar fi avut mult de suferit în urma unei asocieri cu  societatea lui Stoica. Un reportaj difuzat în emisiunea „România te iubesc”, de la Pro TV, se vorbeşte de asocierea CFR Marfă-GFR pentru înfiinţarea Rolling  Stock Company, o afacere controversată demarata în mandatul lui Ludovic Orban la Ministerul Transporturilor. Practic, CFR Marfa s-a asociat cu GFR pentru a  crea o nouă companie, iar 6400 de vagoane şi aproape 100 de locomotive au fost declarate în plus pentru CFR Marfă au fost puse la dispoziţia Rolling Stock.  Participarea CFR Marfa a fost evaluată la 42 de milioane de euro, adică preţul de fier vechi al respectivelor trenuri, în timp ce GFR trebuia să vină cu  banii pt reparaţii. Mare parte din aceşti bani s-au întors la acelaşi holding Grampet Grup din care face parte şi GFR, adică reparaţiile s-au făcut tot la  aceeaşi companie, se arată în reportajul realizat de Pro TV.

 

Deşi, iniţial CFR marfa era majoritar, Grup Feroviar Roman i-a luat locul ajungând să deţină  participaţia majoritară. Practic, GFR şi-a completat flota cu trenuri luate de la principalul său competitor. Mai multe vagoane au ajuns la fier vechi. De  aici şi teamă că în cazul în care CFR Marfa ar ajunge pe mâna lui Gruia Stoică, toate vogoanele companiei de stat ar fi tăiate şi vândute că fier vechi. Acum  GFR deţine 30-35% din piaţa faţă de CFR Marfa, 40-45%. Altfel spus, dacă ar prelua CFR Marfa, Gruia Stoica ar ajunge să controleze până la 80% din piaţă. În  această privinţă va fi nevoie şi de avizul Consiliului Concurenţei. În timpul mandatului lui Radu Berceanu, CFR Marfa a continuat să piardă contracte în favoarea transportatorilor privaţi. De exemplu contractul de transport de la Conpet, societate la care Ministerul Economiei este acţionar  majoritar.

 

Actualul director general al GFR este Sorin Chinde care a fost sirector comercial la CFR Marfă. În 2005 a trecut la GFR. Un alt angajat al CFR Marfă care a  plecat la grupul Grampet a fost Gratian Calin, fost director general al CFR Marfă.

 

Potrivit ZiuaNews.ro, ingineria demarată în perioada lui Ludovic Orban a fost finalizata în perioada ministrului liberal Ovidiu Silaghi.” Printr-o inginerie  administrativă, 1025 de vagoane deţinute de CFR Marfă au trecut, prin intermediul unei alte firme – Rolling Stock Company Bucureşti, în custodia Grupului  Feroviar Roman (GFR), deţinut de către afaceristul gălăţean Gruia Stoică. Astfel, pe data de 12.12.2012, directorul general al CFR Marfa, Constatin Zaharia,  a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) pentru „modificarea listei vagoanelor care se constituie aport în natură al CFR Marfa la capitalul SC  Rolling Stock Company SA prin înlocuirea unui număr de 1025 de vagoane care nu au putut fi îndrumate la uzinele reparatoare, cu vagoane de aceeaşi valoare  totală şi caracteristici tehnice care permit manevrarea şi expedierea lor la uzine reparatoare”, spune ZiuaNews, citat de Cotidianul. Potrivit acestuia,  Stoica este poreclit Mengele pentru viteza cu care decide tăierea oricărui fel de uzină sau de vagon.

 

În timp, GFR a ajuns să încheie contracte cu mari companii precum Compania Naţională a Huilei, Holcim, ArcelorMittal Galaţi, Petrom, Shell Gaz România, Rafo, Rompetrol, Lukoil.

 

În 2010, ziarul Adevărul relata despre „un scandal de proporţii este pe cale să izbucnească în legătură cu modul cum compania Conpet SA (cu capital de stat)  a acordat un contract de transport de petrol pe calea ferată în valoarea de 200 de milioane de lei noi (circa 50 de milioane de euro)”. În acelaşi ziar se  arată că există suspiciuni cu privire la derularea licitaţiei în urma căreia a fost atribuit contractul companiei conduse de Gruia Stoica şi fratele său  Vasile Didila. „Este cunoscut că debutul în afaceri al lui Didila şi Gruia l-a reprezentat comerţul de fier vechi.

Dezafectarea uzinelor din Tecuci,  Mărăşeşti, Adjud şi Bârlad le-a asigurat marfa necesară. Iar adevărate cohorte de rromi au bătut în lung şi-n lat, că achizitori ai grupului, judeţele  Galaţi, Vaslui, Vrancea şi Bacău”, se arată în acelaşi articol. Potrivit acestuia, licitaţia de la Conpet a fost controversată mai ales din cauza faptului că  „statul a fost tras în piept chiar de către stat”. Oferta depusă de CFR Marfă a fost respinsă de Conpet şi atribuită GFR. Aceasta în condiţiile în care  oferta GFR era la pachet cu CFR Marfă, care singura n-a izbândit.

 

Într-un alt articol apărut în 2010 în Jurnalul Naţional se arată că Stoica a achiziţionat societatea Turist Semenic SA pe care apoi ar fi devalizat-o.

 

Gruia Stoica ar fi fost căsătorit cu Valeria Diana Schelean, deputat PDL, unul dintre membrii Comisiei parlamentare de reviziuire a Constituţiei. Părinţii Dianei Schelean sunt asociaţi cu Zoltan Teszari într-o societate numită RCS Management. Sursa: hotnews.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments