Potrivit lui Peskov, “răspunsul în oglindă” va face Washingtonul “să se simtă inconfortabil”, dar vor fi “adecvate”.
„Din punctul nostru de vedere, astfel de acţiuni ale actualei administraţii reprezintă o manifestare a unei politici externe imprevizibile şi chiar agresive”, a spus Peskov, precizând că liderul de la Kremlin studiază în prezent detaliile măsurilor.
“Regretăm faptul că această decizie a fost luată de administraţia americană şi de preşedintele Obama personal”, a adăugat el.
“După cum am spus şi înainte, considerăm această decizie şi aceste sancţiuni nejustificate şi ilegale în baza legislaţiei internaţionale”, a subliniat oficialul, exprimând-şi speranţa că relaţiile se vor îmbunătăţi după învestirea în funcţie a lui Donald Trump.
Între-o teleconferinţă cu jurnaliştii, Peskov şi-a exprimat îndoiala că sancţiunile vor fi eficiente, în condiţiile în care administraţia prezidenţiale se va schimba pe 20 ianuarie.
Preşedintele american Barack Obama a emis joi un ordin executiv vizând şase cetăţeni ruşi şi cinci entităţi ruse, inclusiv serviciul de informaţii militare GRU şi serviciul de spionaj FSB, ca măsură de retaliere faţă de atacurile informatice susţinute de Moscova, dar şi faţă de o campanie de hărţuire vizând diplomaţi americani din Federaţie.
Practic, sancţiunile, îngheaţă bunurile din SUA ale celor vizaţi, ceea ce va avea un impact limitat.
Washingtonul nu a impus sancţiuni economice noi vizând Rusia în sine sau conducerea sa politică.
În plus, Statele Unite au expulzat 35 de diplomaţi ruşi şi au închis două baze operate de Rusia în New York şi Maryland.