Cercetătorii spanioli au descoperit o fosilă de dinozaur care face parte nu numai dintr-o nouă specie, ci dintr-un nou gen, scrie Huffington Post.
Două schelete ale unor dinozauri cu armură au fost excavate dintr-o mină de cărbuni din Teruel. Iniţial, specialiştii au crezut că au de-a face cu o subspecie a dinozaurilor cu armură din grupul Ankylosauria, însă şi-au dat seama curând că este vorba despre exemplare dintr-un alt gen, pe care l-au numit Europelta carbonesis.
Dinozaurii din genul Europelta carbonesis se asemănau cu nişte şoprâle uriaşe, erau vegetarieni şi erau acoperiţi cu plăci solzoase. Cercetătorii estimează că dinozaurii din genul Europelta aveau cel puţin 4,5 metri lungime, cântăreau în jur de două tone şi trăiau în urmă cu 113-110 milioane de ani.
Huffington Post scrie că această descoperire ar putea demonstra că Europa şi America de Nord s-au separat în urmă cu 110 milioane de ani, nu în urmă cu 80 de milioane de ani, aşa cum se crede în prezent. Asta pentru că dinozaurii din genul Europelta carbonesis sunt diferiţi de dinozaurii cu armură din America de Nord, ceea ce sugerează că s-au dezvoltat într-un alt mediu.
Sursa: gandul