„Credem că va aduce ceva nou“

0
56

Ambasadorul Federației Ruse la București, Valery I. Kuzmin, a declarat marți, la Cluj, că țara sa așteaptă de la noul Guvern al României o dezvoltare a relațiilor ruso-române.

„Credem că noul Guvern al României va aduce ceva nou. Pentru că istoria recentă nu a fost foarte încurajatoare. Așadar, cu ceva nou sperăm și ne dorim să putem înainta și să dezvoltăm relațiile și cooperarea noastră în beneficiul ambelor țări. Pentru că am observat că avem interese comune în mai multe domenii. Ca un exemplu este prețul gazului. Atunci când la nivel internațional prețul gazului și al petrolului a scăzut, gazul rusesc a devenit mai ieftin decât cel românesc, astfel că România acum își păstrează rezervele proprii în depozite subterane și folosește gaz mai ieftin, rusesc. Și când prețurile vor urca, vor folosi produsele proprii. Vedeți, suntem atât de aproape unii de alții, trăim în aceeași regiune și avem multe interese comune’, a spus Kuzmin, care se află în țara noastră, în calitate de ambasador, de la mijlocul anului trecut.

Prezent în Cluj pentru câteva zile, diplomatul rus a precizat că se află pentru prima dată în această regiune, unde încearcă să identifice oportunități de colaborare în vederea pregătirii unui important forum economic ruso-român, care va avea loc în primăvară, cel mai probabil la Moscova.

Oficialul rus a menționat printre interesele comune și pescuitul, Marea Neagră, mediul, exploatarea gazului, precum și colaborările științifice, care au au o foarte lungă tradiție între cele două țări.

În ceea ce privește regiunea Clujului, Valery Kuzmin a precizat că știe că zona este cunoscută pentru tehnologia IT și pentru producția de mobilă sau pentru cea agro-industrială.

„În aceste sectoare avem anumite oportunități. De exemplu, eu personal, îmi amintesc, din cele patru decenii de colaborare pe care le avem, de mobila românească, care este celebră în Rusia și care se vinde foarte bine. Mai sunt și alte probleme create sau care au rezultat din relațiile politice din ultima vreme — sancțiunile europene și așa mai departe. Dar producția de mobilă nu are nimic de a face cu sancțiunile. (…) Însă pot fi identificate și alte sfere de interes de către oamenii de afaceri, iar ambasada încearcă să pregătească un mediu favorabil pentru ca ei să poată funcționa”, a spus diplomatul.

Acesta a mai precizat că vizita sa a avut ca scop și analizarea unor anumite probleme care ar putea debloca relațiile economice, dar și deschiderea de căi de cooperare în mai multe domenii.

La rândul său, subprefectul Györke Zoltan, a declarat, la finalul întâlnirii, că autoritățile sunt deschise către cooperarea cu Rusia, în limitele respectării sancțiunilor internaționale.

„România este deschisă dezvoltării contactelor bilaterale româno-ruse acolo unde ele sunt posibile, în domeniile în care sunt posibile, spre exemplu relațiile comerciale, educație și cultură, cu condiția să nu afecteze regimul sancțiunilor”, a spus subprefectul de Cluj.

La mijlocul lunii decembrie, Uniunea Europeană (UE) a prelungit, pentru încă șase luni, până la 31 iulie 2017, sancțiunile sale economice introduse în 2014 împotriva Rusiei, în contextul conflictului din Ucraina, potrivit unei decizii oficiale adoptate cu unanimitate de voturi de cele 28 de țări membre ale UE.

Cei 28 de șefi de state și de guverne din UE au aprobat această prelungire în timpul Consiliului European din 15 decembrie, „după ce au evaluat punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk”, preciza Consiliul UE într-un comunicat.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments