Anchetatorii turci au imagini şi amprente ale atacatorului care a însângerat ţara de Anul Nou VIDEO

0
112

 

Imaginile îl arată pe presupusul terorist filmându-se în Piaţa Taksim. Nu este clar deocamdată dacă înregistrarea a fost făcută înainte sau după masacrul din noaptea de Anul Nou.

 

Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat atacul, în timp ce autorul, aflat încă în libertate, nu a fost identificat.

 

Presa scrie că bărbatul ar fi originar din Asia Centrală. 

 

Autorităţile kîrgîze anunţă că deţinătorul paşaportului vehiculat în presă nu mai este suspect în atacul din Istanbul

 

Oficiali kîrgîzi au anunţat marţi că bărbatul al cărui nume şi paşaport au circulat în presa turcă şi italiană, dar şi pe reţele de socializare, ca fiind presupusul autor al masacrului de Anul Nou din clubul de noapte Reina din Istanbul nu mai este suspect în acest caz, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty.

 

Un purtător de cuvânt al Serviciului Naţional kîrgîz de Securitate a declarat marţi pentru RFE-RL că Iahe Maşrapov se află în prezent în Kîrgîzstan şi a fost interogat atât de autorităţile kîrgîze, cât şi de cele turce.

 

Purtătorul de cuvânt Rahat Suleimanov a declarat că Maşrapov, un om de afaceri kîrgîz care locuieşte în localitatea Kara-Suu în provincia Oş (sud), a sosit marţi la Bişkek, de la Istanbul, cu paşaportul său, care este autentic.

 

Potrivit lui Suleimanov, zborul lui Maşrapov de la Istanbul a întârziat o oră, timp în care poliţia turcă l-a chestionat înainte să-l lase să plece.

 

Maşrapov a declarat marţi pentru agenţia kîrgîză de ştiri online Turmush că habar nu are cum a apărut pe reţele de socializare fotografia sa din paşaport.

Potrivit AKIpress, Maşrapov a ajuns cu avionul, la 3 ianuarie, din Istanbul la Bişkek, fiind deja interogat de Comitetul de Stat pentru Securitate Naţională al Kârgâzstanului.

Maşrapov a declarat că a fost pe 1 ianuarie la Istanbul pentru treburi legate de comerţ, dar la întoarcere reprezentanţi ai serviciilor de securitate turce l-au dat jos din avion.

„Ei m-au interogat timp de o oră. Din această cauză, avionul pentru Bişkek a fost reţinut. Ei mi-au explicat că m-au interogat în legătură cu atacul comis în noaptea de Anul Nou, au spus că semăn puţin cu atacatorul din fotografie, apoi şi-au cerut scuze şi m-au urcat înapoi în avion”, a relatat Maşrapov.

El a subliniat că la 31 decembrie se afla încă în Bişkek şi prin urmare nu poate fi implicat în atac. De asemenea, el a declarat că nu ştie în ce fel fotografia din paşaportul său a apărut pe internet. 

 

Poliţia antiteroristă turcă a desfăşurat în cursul nopţii de luni spre marţi o operaţiune la Istanbul, în timp ce continuă căutările pentru găsirea autorului atentatului din noaptea de Anul Nou, în care au fost ucise 39 de persoane, transmite DPA, citând presa locală. 

 

 Potrivit agenţiei de presă DPA, poliţia a impus blocaje rutiere în timpul operaţiunii, la care au luat parte şi elicoptere. Nu au fost furnizate informaţii despre eventuale arestări.

 

Între timp, autorităţile au difuzat noi imagini în care faţa suspectului apare foarte clar, precum şi imagini înregistrate cu camerele de supraveghere. 

 

Agenţia de presă Anadolu a relatat anterior că opt suspecţi au fost reţinuţi în legătură cu atacul din clubul de noapte Reina de pe malul Bosforului.

 

Printre aceştia nu se află şi atacatorul, care a reuşit să fugă după ce a ucis zeci de persoane.

 

Organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat luni, într-un comunicat, responsabilitatea pentru atentat, susţinând că acesta a fost întreprins la ordinul liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi. 

 

 Autorităţile turce consideră că atacatorul are legături cu organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) şi ar putea fi origine kârgâză sau uzbekă, a scris luni cotidianul Hürriyet.

 

Conform publicaţiei, atacatorul ar putea avea legături cu celula care a comis triplul atentat sinucigaş din iunie de pe aeroportul din Istanbul, soldat cu 47 de morţi şi atribuit SI. 

 

Jurnaliştii Hurriyet au scris că atacatorul înarmat, care a ucis în noaptea dintre ani 39 de oameni în clubul Reina, a luptat pentru jihadiştii Statului Islamic în Siria şi a utilizat tehnici învăţate în războiul civil în timpul atacului din Istanbul. De asemenea, presa turcă a publicat pe Twitter imagini cu un paşaport al presupusului jihadist, un cetăţean kîrgîz pe nume Iakhe Maşrapov. Însă, identitatea atacatorului nu a fost confirmată până acum de autorităţile turce.

 

Experţii turci susţin că atacatorul a demonstrat că avea un antrenament extensiv în utilizarea armelor. Acesta a tras aproximativ 120 de gloanţe cu o puşcă Kalaşnikov şi a reuşit să scape în noaptea atacului armat de forţele de securitate care au intervenit la clubul Reina.

 

De asemenea, atacatorul a utilizat o tehnică învăţată în războiul sirian, trăgând cu arma fixată în şold pentru a produce un număr cât mai ridicat de victime în clubul aglomerat din Istanbul.

 

 Anchetatorii turci se concentrează pe scenariul potrivit căruia atacatorul este originar din Asia Centrală.

 

Prioritatea autorităţilor turce este de a-l captura pe atacator şi de a neutraliza celula teroristă care l-a susţinut, în încercarea de a preveni repetarea unui asemenea atac armat.

 

De asemenea, un atac similar trebuia să aibă loc în noaptea dintre ani în Ankara. Însă, autorităţile turce au reuşit să-i aresteze la timp pe cei opt presupuşi jihadişti implicaţi în organizarea atentatului.

 

Presa turcă a publicat imagini cu un paşaport care i-ar aparţine presupusului atacator originar din Kîrgîzstan. Imaginile arată că atacatorul este un cetăţean kîrgîz pe nume Iakhe Maşrapov şi s-a născut în 1988.

 

 Autorităţile turce nu au confirmat până în acest moment dacă paşaportul îi aparţine atacatorului, care este în continuare căutat.

 

De asemenea, au apărut informaţii şi despre rudele principalului suspect.

 

”Am aflat despre atac de la televizor. Nu am ştiut că soţul meu este simpatizant ISIS”, a declarat soţia suspectului pentru cotidianul Cumhuriyet.

 

Potrivit presei turce, vecinii suspectului au sunat la poliţie pentru a anunţa că l-au recunoscut, după ce au văzut imaginile cu el la televizor. Suspectul, împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi, ar fi ajuns pe 20 noiembrie din Kîrgîzstan la Istanbul.  Apoi, el a plecat la Ankara şi de acolo, pe 22 noiembrie, la Konya, unde a închiriat o locuinţă.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments