„Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:
1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;
2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;
3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;
4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;
5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);
6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI“, a postat Traian Băsescu pe Facebook.
Sebastian Ghiţă, fugit din ţară în acest moment, a trimis o înregistrare audio la România TV în care cel care vorbeşte ar fi fostul preşedinte al Traian Băsescu. Fostul şef de stat îi spune interlocutorului că România e un „stat mafiot“ şi precizează: „Am înregistrări cu Coldea, Kovesi şi judecătoarea Bogdan“.
Mai precis, potrivit celor de la RTV, Băsescu se referă la condamnarea lui Dan Voiculescu unde unul dintre judecătorii din caz, Stan Mustaţă, a fost scos din complet. „Vorbeau de condamnarea lui Voiculescu cu trei zile înainte“, susţine la un moment dat vocea de pe înregistrare.
Redăm mai jos întreaga înregistrare difuzată de RTV:
„Discuţie Interlocutor – Traian Băsescu
Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?
Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?
Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?
Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, ăsta e stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.
Probleme cu dosarul Voiculescu?
Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
Sunteţi supărat pe ei?
Băsescu: Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!“