Programul de guvernare. Modificări importante la Justiție

0
61

Programul de guvernare a fost trimis astăzi la Parlament. Reașezarea legislaţiei „pe alte baze”, adoptarea de către Parlament a Legii răspunderii magistraţilor, modificarea Legii răspunderii ministeriale, măsuri de termen scurt pentru aerisirea penitenciarelor şi ridicarea MCV, acestea sunt câteva dintre punctele centrale ale capitolului Justiţie pe care Guvernul Grindeanu şi Parlamentul controlat de coaliţia PSD-ALDE intenționează să le pună în practică.

Noul program cuprinde modificări importante la capitolul Justiție, care are 31 de puncte şi se întinde pe patru pagini. Nu sunt făcute referiri la consolidarea luptei anticorupţie.

VEDEȚI AICI DOCUMENTUL COMPLET

Vă prezentăm mai jos paragrafele importante ale acestui document:

-Începând cu 2017, vizăm modernizarea legislației privind sistemului judiciar, astfel încât acesta să fie asemănător cu cele din statele membre ale UE, împiedicând astfel apariția exceselor sau abuzurilor din partea acestei puteri ale statului. Și în sistemul judiciar vom aplica aceleași principii descrise la mediul de afaceri.

Citiți și: Miniştrii propuşi au fost audiaţi în Parlament. Cele mai importante declarații

–Vom aplica de îndată deciziile CCR care nu au fost preluate în legislația românească și totodată vom iniția dezbateri privind adoptarea de către Parlament a Legii răspunderii magistraților, a modificării Legii răspunderii ministeriale, precum și a răspunderii celor din administrația publică.

-Se va realiza o analiză riguroasă la nivelul penitenciarelor care va viza elaborarea unui program de măsuri imediate de natura legislativă și administrativă. Scopul este crearea de condiții care să respecte statutul și demnitatea umană și să evite sancționarea României de către organismele internaționale.

-Constituirea la nivelul tuturor instanțelor de judecată a unor centre de informare (similar celor existente în instanțele din statele UE), conținând materiale despre principalele proceduri judiciare, precum și cu privire la principalele evoluții normative.

-Numărul mare de acte normative adoptate și modificarea frecventă a legislației a condus la o pierdere a încrederii populației în sistemul de drept. Ministerul Justiţiei va constitui un compartiment special, cu următoarele obiective de realizat în cooperare cu toate profesiile juridice:

● Evaluarea legislației României și reașezarea ei pe alte baze, începând de la studiile de impact până la cunoașterea legii de către cetățeni și aplicarea de către autoritățile publice.

● Restrângerea numărului de acte normative și corelarea cu legislația europeană.

● Codificarea pe domenii de activitate şi eliminarea normelor metodologice din legi.

-Consultarea reprezentanților sistemului judiciar în vederea identificării și modificării acelor acte normative care prin texte neclare, ambigue, conduc la practică neunitară, precum și publicarea practicii judecătorești relevante pe paginile de internet ale instanțelor de judecată.

-Consolidarea capacității ICCJ de a-și îndeplini rolul constituțional de unificator al practicii judiciare prin asigurarea resurselor materiale și umane, inclusiv a unui sediu corespunzător în proiectul Justice District – Cartierul de Justiție, precum și degrevarea ICCJ de competențe ce încarcă nejustificat activitatea instanței supreme, 152 cum ar fi cele din materia contenciosului administrativ ce consumă aproximativ 25% din resursele instituției și conduc la numeroase amânări în soluționarea cauzelor.

-Continuarea proiectului de investiții în penitenciare și de modernizare și extindere acolo unde locațiile permit.

-Consolidarea sistemului de probațiune ca formă de diminuare a populației din penitenciare.

-Promovarea standardelor europene în materia prezumției de nevinovăție în acord cu Directiva 346/2016.

-Luând în calcul progresele României și atingerea benchmarkurilor, reperele inițiale ale MCV, Guvernul și CE vor coopera pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Este importantă și transpunerea cu prioritate în legislația națională a directivelor europene care privesc sistemul judiciar.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments