„Boldrin are o problemă acolo, a sunat omul că întârzie. E motivat, da. Ştim că întârzie, dar Boldrin nu mai este… Eu vreau să întăresc echipa. Boldrin a fost bun, mulţumesc, a dat şi goluri. Sunt unii jucători care sunt foarte buni, dar când vin la Steaua nu mai sunt foarte buni. Acum pleacă cinci jucători, Dan Popescu, Mitrea, Aganovici, Golubovici, Bourceanu. Am vorbit şi am semnat deja cu Júnior Morais, am semnat contractul de la vară, că îi expiră înţelegerea cu Astra. Şi le-am zis celor de la Giurgiu că le dau 500.000 de euro, ca să-i am încă de acum pe Júnior Morais şi pe Teixeira. Acum, mi-au zis că vor bani şi pe Teixeira. Poftim, îl dau şi pe Boldrin. Dar trebuie să-l convingă ei pe Boldrin, că Boldrin nu ştiu dacă se mai duce acolo”, a declarat Becali.
“Lui Gnohéré nu-i dau 100.000 la semnătură!”
Latifundiarul din Pipera a dezvăluit şi cum decurg negocierile cu francezul Harlem Gnohéré de la Dinamo. “Pe el îl iau oricând, am vorbit şi cu Ana-Maria Prodan, i-am spus oricând, 15.000 de euro pe lună. Mă ţin de cuvânt. Dar el vrea şi 100.000 de euro la semnătură. Eh, eu nu-i dau atâţia bani. Am vorbit şi cu Budescu, dar mi-a zis că l-au sunat ăia din China şi că încearcă să negocieze. Acum e posibil să negocieze şi cu altcineva, că nu prea mai îmi răspunde. Şi dacă nu îmi răspundea, mă suna el înapoi. Dar acum văd că nu mă sună, deci e posibil să fie o şmecherie. Probabil că asta face, că nu îmi mai răspunde la fel. Nu vă pot da nume de fundaşi centrali, pentru că încurc treaba. Sunt doi fundaşi centrali cu care negociem”, a mai spus patronul roş-albaştrilor.
Şase partide amicale în Antalya
Steaua va efectua în această iarnă două stagii de pregătire în Antalya (Turcia). Ambele cantonamente vor avea loc în staţiunea Belek, primul între 7 şi 19 ianuarie, iar cel de-al doilea între 22 ianuarie şi 4 februarie. În cele două stagii de pregătire, Steaua va susţine şase partide amicale, după următorul program: 18 ianuarie – Steaua – FK Qarabag Agdam (Azerbaidjan), 24 ianuarie – Steaua – Vardar Skopje (Macedonia), 26 ianuarie – Steaua – Terek Groznîi (Rusia), 28 ianuarie – Steaua – Slovan Bratislava (Slovacia), 31 ianuarie – Steaua – Wisla Cracovia (Polonia), 2 februarie – Steaua – Hajduk Split (Croaţia).