”La Izvorani am aflat că poţi să şi mori de foame. Mi-am pierdut şi cunoştinţa, din cauza lipsei hranei”

0
67

Asiana Peng (17 ani), îndepărtată din lotul feminin de gimnastică la sfârşitul anului 2015, a decis să rupă tăcerea. Cei care au citit cartea Mariei Olaru, „Preţul aurului. Sinceritate incomodă“, vor avea probabil un sentiment de dejá-vu în momentul în care vor citi destăinuirile Asianei, deşi faptele s-au petrecut cu 15 ani mai târziu, scrie Adevărul.

”Cât poţi să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăşi. Mă tot întrebam de ce eu, o mână de fată?, şi nu eram nici cea mai slabă din echipă, ori poate că eram, nu ştiu, dar de ce nu m-au trimis acasă? N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament… Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam şi-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă, dragostea pentru gimnastică învingea întotdeauna. (…)

De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înţeles că nu mai sunt stăpână pe viaţa mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligaţii: nu mai aveam părinţi, îi vedeam foarte rar şi nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau şi n-aveam nicio altă metodă de comunicare; nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentaţia lipsea, uneori, cu desăvârşire – aici am aflat că poţi să şi mori de foame, aici mi-am pierdut şi cunoştinţa, din lipsa hranei şi multe dintre noi ne-am lovit şi ne-am accidentat, pentru că eram ameţite de nemâncare”, a povestit gimnasta pentru Ilfov Sport.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments