Parlamentarii republicani au renunţat marţi să reducă puterile organismului independent însărcinat să ancheteze încălcările etice ale aleşilor, reformă care fusese criticată de preşedintele ales Donald Trump, relatează AFP.
Polemica nu a durat decât câteva ore, dar ilustrează modul în care succesorul lui Barack Obama – care şi-a desfăşurat campania ca un candidat populist hotărât să dinamiteze uzanţele politice – înţelege să-şi păstreze independenţa în faţa partenerilor săi republicani din Congres.
Grupul majoritar din Camera Reprezentanţilor adoptase luni seara o schimbare contestată a regulamentului interior pe care fiecare cameră era invitată să o adopte marţi în cursul primei sale reuniuni după vacanţă.
Biroul de etică parlamentară (Office of Congressional Ethics), creat în 2008 după scandaluri de corupţie, urma să fie numit din nou şi trecut în subordinea parlamentarilor, care ar fi obţinut puterea de a pune capăt anchetelor sale. El nu ar mai fi avut dreptul de a comunica. Unii aleşi se plângeau că Biroul, în timp ce îi ancheta, nu ar fi respectat prezumţia de nevinovăţie.
Unele asociaţii pentru transparenţa în politică şi aleşii democraţi au denunţat imediat gestul, dar se pare că Donald Trump a fost cel care a dat lovitura de graţie acestei decizii marţi dimineaţa.
„Cu tot ceea ce are Congresul de făcut, trebuia într-adevăr să facă din slăbirea organismului de etică independent, oricât de nedrept ar fi, primul lor act şi prima prioritate?”, a scris fostul candidat populist pe Twitter. „Concentraţi-vă pe reforma fiscală, sănătate şi toate celelalte lucruri mult mai importante!”, a continuat el.
With all that Congress has to work on, do they really have to make the weakening of the Independent Ethics Watchdog, as unfair as it
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 3 January 2017
……..may be, their number one act and priority. Focus on tax reform, healthcare and so many other things of far greater importance! #DTS
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) 3 January 2017
În faţa extinderii controversei, şefii republicani – care se opuseseră în van grupului lor cu privire la interesul reformei – au propus după câteva ore abandonarea schimbărilor, ceea ce aleşii lor au acceptat de această dată în unanimitate, potrivit unui consilier.