Cioloș, păpușa Barbie a PNL? – Stiri pe surse

0
114

Ieri toți ochii au stat ațintiți pe lista propusă de Dragnea. Lista guvernului făcută de către liderul social democrat a trecut în secundar restul evenimentelor politice.

În timp ce Dragnea și-a anunțat oamenii de paie care vor conduce ministerele, PNL a avut o ședință de Birou Permanent, cu ușile închise, unde s-a pus problema conducerii viitoare a liberalilor. A fost abordat subiectul Cioloș. Unii dintre liderii județeni s-au arătat nemulțumiți de faptul că gruparea Bolojan-Falcă încearcă să îl aducă pe fostul premier la conducerea partidului.

Poate fi Cioloș o soluție pentru PNL?

Înainte de a oferi un răspuns cu da sau nu, ar trebui să vedem care sunt argumentele pro și contra.  Analizăm mai jos personalitatea lui Cioloș, dar și starea PNL. Încercăm să vedem dacă există o compatibilitate între cei doi actori.

Profil politic – Dacian Cioloș

Fostul premier a venit la Palatul Victoria și a administrat țara, încercând să facă pe durata mandatului său câteva reforme. Din punct de vedere politic, Cioloș a părut de multe ori depășit. A venit la conducerea Guvernului și a maximizat așteptările oamenilor, prin declarații și promisiuni, deși știa că spațiul său de manevră este foarte mic. Având o susținere minoritară în parlament și un mandat limitat, Cioloș a dat primul test când a anunțat că va lucra pe bugetul lăsat de Ponta. A fost momentul în care mulți au înțeles că guvernul tehnocrat nu va face nici măcar jumătate din lucrurile pe care societatea civilă le aștepta.

Simțul politic al lui Cioloș s-a  văzut cel mai bine în campania parlamentară când a zis că nu poate intra în PNL că nu este încă reformat, iar USR-ului i-a transmis că trebuie să abordeze mai pround temele economice. Deși era candidatul celor două partide, premierul tehnocrat s-a ascuns toată campania, dorind să nu își șifoneze imaginea.  Concluzionând, putem spune că Cioloș a dovedit că nu are simț politic.

Cioloș are o imagine bună, în special în zona electoratului USR. Asta și pentru faptul că nu a intrat în bătălia politică și și-a conservat imaginea de tehnocrat. Figură nouă în spațiul public. Nu a fost identificat cu clasa politică veche. Omul venit de la Bruxelles să facă lucrurile altfel. Nu am văzut niciun act de curaj, nu am văzut vreo poziție tranșantă. Din contră, decizia privind plagiatul lui Tobă, tergiversarea lucrurilor, au creat senzația că fostul premier este tipul de om care preferă să lase lucrurile să curgă, fără a lua decizii dure.

Dacă la capitolul curaj și simț politic putem spune că Cioloș nu s-a remarcat, la nivelul imagini publice acesta rămâne, în momentul actual, printre liderii cu încrederea cea mai mare. La nivelul PNL nu există niciun lider care să aibă cota lui Cioloș. PNL are nevoie de un lider care să inspire încredere, are nevoie de un președinte care ”să treacă sticla”, să capteze publicul când iese să transmită un mesaj. Dar, în același timp, liberalii au nevoie de un strateg politic și de un om care să unească partidul. Un om curajos care să poată face opoziție dură la PSD timp de 4 ani.

Starea PNL

Partid aflat în degringoladă. Două partide într-unul singur. Foștii pdl-iști și foștii liberali au ajuns la momentul în care se joacă conducerea partidului pentru următorii 4 ani. Congresul va valida formula de conducere de care va depinde până la urmă soarta partidului.

În acest moment, partidul nu are un lider puternic. Raluca Turcan este o soluție de tranziție. Nici în tabăra foștilor liberali, nici în cea a foștilor democrați nu există acel om care să poată prelua de mâine partidul. Nu există liderul care să aibă o cotă ridicată în sondaje și care să poată crea speranța că va fi cel care va tracta partidul. Acest lucru nu este de ieri de azi. Așa a fost și înainte de Alina Gorghiu. Exista fix aceeași problemă. Acum ea este mai acută din cauza faptului că liberalii au pierdut alegerile, iar drumul greu al opoziției nu face decât să nască depresii acute în organizațiile locale.

Dacă ar fi să judecăm doar după aceste elemente, am putea spune că Cioloș ar fi decizia salvatoare pentru liberali. Dar, în partid există o stare de tensiune accentuată. Liberalii sunt supărați pe fostul premier pentru că ei și-au centrat întreaga campanie pe imaginea lui, iar el a fost absent. Reproșurile la adresa lui Cioloș vin atât din tabăra foștilor liberali cât și a foștilor pdl-iști.

Personal, nu cred că Cioloș poartă întreaga responsabilitate pentru scorul obținut, așa cum reclamă majoritatea liberalilor. PNL ar trebui să facă o analiză mai profundă, să vadă că de-a lungul anilor a mimat reforma și asta a făcut să pară că este ”necinstit” în fața electoratului. Au făcut greșeli de poziționare, ba cu codul fiscal, ba cu codul electoral. Au fost multe elemente care au contribuit la scăderea lor în sondaje. Iar toate acestea trebuie inventariate, pentru ca ele să fie conștientizate și să nu mai fie repetate.

În acest moment, liberalii nu mai vor un lider impus. Vor un lider pe care să îl simtă ca fiind al lor, indiferent de cota lui de încredere. Partidul este rupt. Nu mai există autoritate, iar acest lucru se poate rezolva doar prin alegeri libere, nearanjate, fără cooperative de partid. Un congres cu o largă reprezentare poate fi soluția ca partidul să rămână unit. Liberalii au nevoie de liderul ales și nu de liderul impus.

Poate fi Cioloș soluția aleasă de Congres? Mai degrabă, nu, dacă judecăm după starea de spirit din PNL.

Cioloș poate fi o soluție de etapă. Pus în vitrină, dă bine. Criza PNL nu este însă doar una de lider, ci și una de identitate, este o criză a faliilor dintre cele două partide, PNL și PDL. Liberalii au probleme serioase de management organizațional, nu numai politic. Viitorul președinte trebuie să aibă însă curaj, simț politic și să poată uni cele două tabere din PNL. Din păcate, fostul premier are avengură de tehnocrat, dar nu și de politician, iar asta se vede cu ochiul liber. PNL nu poate depăși criza de acum doar cu un lider de genul păpușii Barbie. Președintele ales trebuie să gestioneze criza profundă și să fie în stare să țină partidul unit, în opoziție.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments