Penelistul Dan Niță, edilul celei mai bogate comune din județul Iași, dar și din România, va rămâne “mai sărac” cu 5000 de metri pătrați de teren, care a fost scos la vânzare. La cererea creditoarei Băncii Comerciale Carpatica SA, pe 5 ianuarie 2017 (n.r.- astăzi) la orele 10.00, executorii judecătorești Gabriel Bîrcă și Gheorghe Cristian Lupu Nicolaiță, scot la licitație publică, un teren în suprafață de 4.939 mp, situat în extravilan, în comuna Miroslava, ce aparține edilului Dan Niță, respectiv soției sale. Conform BEJ Bîrcă și Lupu, terenul cu pricina va fi vândut la licitație publică începând de la prețul de 67.950 de lei, reprezentând cca 75 la sută din prețul de 90.600 lei, la care imobilul a fost evaluat de expertul tehnic judiciar, ing. Gabriel Filip. Executarea averii familiei Niță din Miroslava a fost decisă de Judecătoria Iași, prin încheierea pronunțată la data de 30 ianuarie 2013, în dosarul nr. 2638/245/2013, pentru recuperarea unei creanțe de 106.635,46 lei datorată de SC Lux Company Investment SRL, și garantată de către debitorii Dan Niță și soția sa. Mai precis, edilul cel mai bogat din județ este văduvit de un teren important, amplasat într-o zonă bună a comunei, nu din cauză că ar fi împrumutat personal bani din bancă, ci că s-a pus garant pentru prieteni de rea-credință. Publicația de vânzare imobiliară mai precizează și că toate cheltuielile de executare, precum și onorariile executorilor judecătorești, vor fi suportate tot de către familia lui Dan Niță, aceștia având calitatea de debitori garanți. Cei interesați de achiziționarea terenului din Miroslava sunt obligați să depună la Libra Bank, într-un cont aflat la dispoziția executorului judecătoresc, pînă la termenul stabilit pentru vânzare, suma de 6.795 lei, reprezentând 10 % din prețul de începere a licitației.
Nicu SAMSON