@ Fostul decan al Facultăţii de Medicină, Doina Azoicăi, a fost achitat pentru fals intelectual şi abuz în serviciu, dar a primit 3 ani cu suspendare pentru că ar fi primit mită o tăviţă de 800 lei şi un ceainic
@ Fostul prodecan a fost achitat pentru toate acuzaţiile
Sentinţă plină de surprize într-unul dintre cele mai mediatizate dosare de corupţie din Iaşi, unul dintre dosarele de corupţie de la UMF Iaşi. Este vorba despre dosarul de luare de mită de la Facultatea de Medicină, cel în care fostul decan Doina Azoicăi a fost trimis în judecată pentru că ar fi luat mită o tăviţă şi un ceainic pentru a înmatricula abuziv un student străin. Sentinţa a fost publicată azi în jurul orei 18.00. Spunem că este o sentinţă plină de suprize deoarece multe dintre acuzaţiile reţinute de procurorii DNA au “picat” in instanţă. Astfel, conform acestei sentinţe, Azoicăi a fost achitată pentru fals intelectual şi abuz în serviciu. În schimb, Azoicăi a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Prodecanul a fost achitat integral
De asemenea, prodecanul, Ionela Lăcrămioara Şerban, a fost achitat pentru toate acuzaţiile aduse, adică pentru fals intelectual şi abuz în serviciu. Haizoun El Houssine, cel care este acuzat că i-ar fi dat mită fostei decane de la UMF, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare. Numai cel care care ar fi intermediat legătura dintre Doina Azoicăi şi Haizoun El Houssine a fost condamnat. Este vorba de Agha Romeen care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani cu executare.
Care au fost acuzaţiile
Doina Azoicăi, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T.Popa, a fost trimisă în judecată în luna iunie a anului 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual. Procurorii susțin că în data de 22 noiembrie 2014, Doina Azoicăi ar fi primit Haizoun El Houssine (care la rândul său ar fi fost ajutat de Agha Romeen), o tavă confecţionată din cupru, argintată, în greutate de 1.359,90 grame cu valoare de piaţă minimă de 800 lei şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc cu valoare de piaţă minimă de 100 lei. Anchetatorii au arătat că Azoicăi ar fi primit aceste bunuri pentru a accepta ca fiul lui Haizoun El Houssine să fie înscris nelegal la Facultatea de Medicină. Astfel, la data de 18 noiembrie 2014, Azoicăi în calitate de decan și Ionela Lăcrămioara Şerban în calitate de prodecan al Facultății de Medicină au semnat procesul-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a fiului lui Haizoun El Houssine. Potrivit rechizitoriului cele două au atestat în fals că au verificat actele de studii (în original) prezentate de acesta, respectiv: scrisoarea de acceptare la studii (deşi candidatul nu ar fi obţinut un astfel de document pentru anul II de studiu, ci doar pentru anul I), situaţia şcolară (în condițiile în care la dosar există doar o foaie matricolă pentru anul II de studii ce poartă ştampila unei universităţi din Belgia, ştampilată, dar nesemnată de reprezentanţii instituţiei precum şi o copie a foii matricole aferente anului I de studii de la aceeaşi universitate, ştampilată, dar nesemnată), planul de învăţământ, programa analitică ( în condițiile în care la dosar există doar fişe ale disciplinelor descărcate la data de 01.11.2014 de pe site-ul universităţii din Belgia). Procurorii au mai arătat că documentele prezentate fiul lui Haizoun El Houssine nu fac parte din categoria înscrisurilor prevăzute în ”Procedura de lucru echivalare studii universitare de licenţă” adoptată în anul 2013 de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi astfel încât să poată fi acceptate în dosarul de înscriere.
Ulterior, la data de 20 noiembrie 2014, în baza procesului-verbal sus menționat Azoicăi a aprobat solicitarea acestuia de înscriere direct în anul II de studii la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, deşi, pe baza documentelor depuse anterior şi conform scrisorii de acceptare emise de Ministerul Educației si Cercetării Științifice, acest candidat nu putea fi înscris la studii decât în anul I. Procurorii au considerat astfel că bugetul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi a fost prejudiciat cu suma de 5.000 euro, reprezentând taxă de şcolarizare pe care instituția de învățământ avea interesul legal sa o încaseze pentru anul I de studii, iar, pe de altă parte, iar candidatul înscris direct în anul II a obţinut foloase necuvenite.
Medicul a emis o adeverință falsă. A primit doar avertisment
În acest dosar a fost trimis în judecată și medicul Ligia Nicoleta Buhuș și asta deoarece la data de 01.10.2014 aceasta ar fi emis o adeverinţă, prin care a atestat în fals că fiul lui Haizoun El Houssine, care în acel moment nu se afla in România, era înscris în evidenţele cabinetului său medical individual, că a fost consultat şi că este clinic sănătos. Documentul era necesar pentru dosarul de înscriere la cursurile anului I la UMF. Iaşi, în vederea obţinerii scrisorii de acceptare la cursuri ce se eliberează de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În timpul judecăţii Ligia Nicoleta Buhuş a recunoscut faptele şi a primit doar avertisment. Lăcrămioara Şerban a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals. De asemenea medicul Ligia Nicoleta Buhuș a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracţiunii de fals intelectual. Marocanul Haizoun El Houssine a fost judecat pentru dare de mită,
iar Agha Romeen pentru complicitate la dare de mită.
Constantin MAZILU