Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) informează, joi seară, că se înregistrează ninsoare slabă şi continuă în judeţele Bacău, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Dâmboviţa, Teleorman, Prahova, Braşov şi în Bucureşti, iar pe autostrăzile A1 şi A2 se acţionează cu autospeciale. De asemenea, potrivit reprezentanţilor IGPR, plouă în judeţul Constanta, la Medgidia, anunță Agerpres.
„În celelalte judeţe vizate de atenţionarea meteo nu sunt semnalate probleme până la această oră. Pe autostrada A1 ninge pe ambele tronsoane (Bucureşti – Piteşti şi Deva – Sibiu), se acţionează cu autospeciale, iar pe autostrada A2 ninge uşor şi de asemenea, se acţionează. La ora aceasta pe A2 ninge uşor între km 20 (Brăneşti) – 65 (Lehliu-Gară) şi km 160 (Cernavodă) – 190 (Medgidia). Pe celelalte sectoare ale A2 alternează ploaie măruntă cu lapoviţă fără a crea probleme de vizibilitate sau depunere pe carosabil. Pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti avem lapoviţă între km 10-km 30, iar între km 30-km 120 ninge uşor”, mai precizează sursa citată.