Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut, vineri, miniştrilor cu responsabilităţi în gestionarea efectelor generate de fenomenele meteo extreme să rămână în alertă.
„Doamnă ministru (de Interne – n.r.) şi domnilor miniştri cu responsabilităţi – mă uit spre ministrul Transporturilor – vă rog să rămâneţi absolut toţi în alertă, aşa cum aţi fost şi până acum”, le-a spus Grindeanu miniştrilor, în cadrul şedinţei de Guvern.
El a precizat că mesajul său se adresează şi autorităţilor locale.
„Transmit lucrul acesta către toate persoanele responsabile, fie că vorbim de prefecţi, primari, de simpli lucrători, până când această situaţie va fi rezolvată pe întreg teritoriul ţării. Subliniez încă o dată: să rămâneţi cu toţii implicaţi în gestionarea acestei situaţii în alertă”, a adăugat premierul.