A plecat din spital rănit grav pentru a se ocupa de înmormântarea soţiei

0
70

 

Romică Olar (32 ani), capul familiei din Siret nenorocite joi în urma unui cumplit accident rutier petrecut în dreptul localităţii Negostina, a fost externat la cerere de medicii din Spitalul Suceava, unde fusese adus împreună cu cele două fiice ale sale, ambele minore, după impactul nimicitor care i-a ucis soţia Marinela Ramona, de 27 ani, şi le-a lăsat pe cele două copile fără mamă, transmite Monitorul de Suceava.

 

Ieri dimineaţă, bărbatul a părăsit unitatea medicală pe propria răspundere, deşi avea leziuni craniene şi toraco-abdominale destul de serioase, el preferând să se ocupe de funeraliile soţiei decât să se refacă în spital.

În schimb, au rămas internate cele două fetiţe, Andreea Ramona, de 5 ani, şi Ruxandra Nicoleta, de 6 ani şi jumătate, ultima în continuare în stare critică dar stabilă, după cum arată ultima informaţie transmisă ieri la amiază de medicii de la „Reanimare”, care o au în grijă pe minoră.

 

Potrivit doctorilor din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, cea mai mare dintre fetiţe se află într-o comă indusă medicamentos care ajută creierul să se refacă prin repaus. Copila respiră cu ajutorul aparatelor, însă pentru că a început să dea semne de ameliorare (şi-a mişcat mâinile şi picioarele) medicii urmau să o deconecteze de la aparate. „Cel mai probabil va obosi şi nu va putea respira singură, dar dorim să o testăm”, au explicat ieri medicii.

Doctorii arată că Ruxandra Nicoleta a suferit o contuzie cerebrală hemoragică şi un hematom intracranian, iar prognosticul de viaţă este sumbru. „Nu suntem optimişti, dar facem tot ce putem”, precizează medicii care se ocupă de caz.

Ei mai spun că minora de 6 ani şi jumătate nu necesită intervenţie chirurgicală, leziunile suferite putând fi tratate şi medicamentos, însă situaţia este una extrem de gravă.

 

Şoferul care a provocat accidentul: „Fiecare are punctul lui de vedere, dar cine mă crede pe mine?”

Graţian Tănase, şoferul din Bălcăuţi care a cauzat accidentul prin faptul că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, aşa cum rezultă din cercetările preliminare ale poliţiei, se afla ieri în secţia de Chirurgie Generală, cu multiple contuzii.

De pe patul de spital, bărbatul în vârstă de 46 ani a refuzat să discute despre drama pe care a provocat-o sau să-şi asume vreo vină pentru cele întâmplate.

El s-a rezumat la a declara că singurii în măsură să stabilească adevărul sunt anchetatorii, dar a ţinut să precizeze că în cei 29 de ani de când are permis nu a fost niciodată implicat în evenimente asemănătoare. „Nu sunt eu în măsură să judec sau să-mi dau cu părerea. Sunt organe competente care analizează acest caz. Fiecare are punctul lui de vedere, dar cine mă crede pe mine?”, a spus Tănase.

 

O familie din Siret a fost nenorocită joi după ce maşina cu care se întorcea spre casă a fost spulberată de o camionetă marca Ford care a încercat să intre pe o stradă secundară fără să se asigure. Coliziunea a fost extrem de puternică, iar autovehiculul Seat Ibiza în care se aflau cei patru membri ai familiei Olar a fost transformat într-un morman de fiare contorsionate. Una dintre fetiţe a fost aruncată din maşină, iar cealaltă a rămas pe bancheta din spate. Ambii părinţi au rămas blocaţi, pentru scoaterea lor fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare, iar ulterior femeia a decedat la spital.

 

Din primele cercetări, poliţiştii au ajuns la concluzia că vinovat de accident este şoferul autoutilitarei care se deplasa din direcţia Siret spre Negostina şi care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, respectiv nu a acordat prioritate conducătorului auto care se deplasa din sensul opus de mers, mai scrie sursa citată.

 

 

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments