Numărul 3 mondial va juca în ultimul act cu italianca Roberta Vinci. Simona a declarat imediat după victoria cu Niculescu că se simte foarte obosită şi că nu ar fi jucat la acest turneu, dacă ar fi fost în altă ţară, scrie Prosport.
„A fost un meci foarte dificil, vreau să o felicit pe Monica, a jucat foarte bine. Sper că v-a plăcut şi sper ca mâine să veniţi să mă susţineţi. Sunt foarte obosită, am avut o perioadă cu foarte multe meciuri, dar este o plăcere să joc acasă. Dacă era în altă ţară, nu jucam, cu siguranţă. Mâine va fi un meci dificil, dar va fi ultimul şi vreau să ne bucurăm de el”, a declarat Simona Halep.
„A fost un meci greu. Am dat tot ce am putut pe teren. Sper ca ca publicul să fie mulţumit de prestaţia mea. Voi veni şi anul viitor. Am resimţit puţin o durere la picior, dar sper să nu fie nicio problemă şi săptămâna viitoare să particip la un alt turneu„, a spus si Monica Niculescu.
Simona Halep, cap de serie numărul 1, s-a calificat în finala turneului BRD Bucharest Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1, pe sportiva Monica Niculescu, locul 68 WTA.
Halep s-a impus în două ore în faţa lui Niculescu.
Ocupanta locului 3 în clasamentul mondial, Halep o va întâlni în ultimul act al competiţiei pe italianca Roberta Vinci, a doua favorită, care a trecut în semifinale de sportiva Kristina Kukova din Slovacia, scor 6-1, 6-3.
Halep este deţinătoarea titlului de la Budapesta de anul trecut, turneul WTA fiind mutat în 2014 la Bucureşti din cauza problemelor financiare ale competiţiei ungare.
La BRD Bucharest Open, câştigătoarea trofeului va obţine 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA, iar finalista 21.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.
Turneul este dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, mai arată sursa citată.
(Sursa: prosport.ro)