Analiză. Deciziile năucitoare ale lui Trump

0
93

 

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump a promis că în primele 90 de zile ale mandatului său va lua măsuri „agresive” împotriva atacurilor cibernetice, dar nici după întâlnirea, de la sfârşitul săptămânii trecute, cu şefii serviciilor americane de informaţii nu a vorbit despre rolul central pe care Rusia l-a jucat în campania de piraterie cibernetică din timpul campaniei electorale americane.

 

Trump a declarat că măsurile de siguranţă care vor fi luate nu vor fi făcute publice pentru a nu „oferi informaţii celor care vor să ne facă rău”. El a adăugat că măsuri speciale de securitate trebuie luate „la diverse nivele ale administraţiei, în organizaţii, asociaţii şi corporaţii”.

 

„Deşi Rusia, China, alte state, grupuri şi indivizi din exterior încearcă în permanenţă să penetreze infrastructura cibernetică a instituţiilor noastre guvernamentale, companiilor şi organizaţiilor, inclusiv Comitetul Naţional Democrat, nu a existat absolut niciun impact asupra rezultatului alegerilor […]”, a ţinut să precizeze preşedintele ales după întrevederea cu şefii serviciilor americane de informaţii. Într-un mesaj pe Twitter, el a criticat Partidul Democrat pentru faptul că nu s-ar fi apărat de atacuri cibernetice, spre deosebire de partidul său republican care „a avut un sistem puternic” de securitate.

 

Serviciile de informaţii americane au ajuns la concluzia că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat atacurile cibernetice din cursul campaniei electorale americane de anul trecut, pentru a submina şansele democratei Hillary Clinton şi a-l sprijini pe candidatul republican Donald Trump. Aceasta este concluzia unui nou raport dat vineri publicităţii de biroul directorului Agenţiei Naţionale de Informaţii.

 

„Suntem foarte siguri că în cursul campaniei, Putin şi guvernul rus s-au decis să sprijine candidatura lui Donald Trump”, se arată în raport. Iniţial, se mai arată în raport, scopul campaniei ruse de piraterie cibernetică fusese de a submina încrederea americanilor în procesul electoral.

 

Trump şi-a exprimat indignarea pe Twitter în ceea ce priveşte concluzia acestui raport: „Faptul că avem o relaţie bună cu Rusia este un lucru bun. Numai oamenii „proşti” sau fraierii ar crede că acest lucru este unul rău. Avem suficiente probleme în lume şi fără asta.

 

Când voi fi preşedinte, Rusia ne va respecta mai mult decât o face în prezent, iar ambele ţări, cel mai probabil, vor lucra împreună pentru a rezolva unele dintre cele mai presante probleme şi aspecte ale LUMII!“, a fost mesajul postat de Trump pe reţeaua de microblogging.

 

Vicepreşedintele Biden: Donald, fă-te mare

 

Vicepreşedintele american, Joe Biden, cunoscut pentru stilul său direct şi exprimările originale, l-a sfătuit joi pe preşedintele ales, Donald Trump, să fie, în sfârşit, “un adult”.

 

Întrebat la postul de televiziune PBS despre nenumăratele şi imprevizibilele mesaje pe Twitter scrise de cel care îi va succeda lui Barack Obama la 20 ianuarie, la Casa Albă, vicepreşedintele i-a adresat un sfat omului de afaceri.

 

“Fă-te mare, Donald, fă-te mare, a sosit vremea să fii un adult, tu eşti preşedinte”, a afirmat Joe Biden cu un surâs. 

 

“Este timpul să faci ceva, să ne arăţi de ce eşti capabil”, a adăugat el. 

 

El a spus că Trump, ca preşedinte, va trebui să propună legi pe care Congresul şi publicul să le poată apoi evalua. De asemenea, va fi ”mult mai clar ceea ce susţine şi ceea ce nu susţine” odată ce va prelua puterea, consideră vicepreşedintele.

 

Joe Biden a apreciat totodată că este ”periculos” ca preşedintele-ales Donald Trump să critice în mod public comunitatea americană de informaţii. În opinia sa, este ”absolut prostesc” ca un preşedinte să nu aibă încredere ori să nu asculte ceea ce au de spus agenţiile de informaţii.

 

Însă este legitim ca preşedintele să chestioneze informaţiile, să ceară detalii suplimentare sau să nu fie de acord cu ele, a recunoscut Biden.

Dar este cu totul altceva atunci când Trump pretinde că el ştie mai multe decât agenţiile de spionaj, a subliniat vicepreşedintele.

 

Este ca şi cum ar spune ”eu ştiu mai multă fizică decât profesorul meu”, a declarat el. Acest lucru este îngrijorător, a continuat Biden, care presupune că acest comportament al lui Trump se va schimba.

 

Ambasadorii numiţi de Obama, rechemaţi

 

Instalarea la Casa Albă a preşedintelui-ales Donald Trump stârneşte şi alte  controverse. Echipa de tranziţie a noului preşedinte american a emis deja o notă în care le solicită ambasadorilor numiţi de administraţia Obama să îşi părăsească posturile până la 20 ianuarie, ziua preluării mandatului, scrie The New York Times. 

 

Ordinul riscă să lase Statele Unite fără reprezentanţi confirmaţi de Senat, pentru luni de zile, în ţări de o importanţă deosebită, cum ar fi Germania, Canada sau Marea Britanie, atenţionează cotidianul american, constatând că Trump a adoptat o linie dură faţă de administraţia precedentă, umbrind astfel realizările de politică internă şi externă anterioare. Trump întrerupe astfel tradiţia care le permite ambasadorilor să rămână mai mult timp în ţările unde se găsesc,notează „Le Soir“. Un document al Departamentului de Stat menţionează că viitorul preşedinte nu va permite “nicio excepţie”, observă ziarul belgian.

 

Director al spionilor americani, un duşman al lui Putin

 

A surprins apoi numirea pentru postul de director al serviciilor naţionale de informaţii (National Intelligence) a senatorului republican şi fost ambasador al SUA în Germania, Dan Coats, care se află pe „lista neagră” a Kremlinului, potrivit „Le Figaro“.

 

Numirea lui Coats în acest post este de mare importanţă pentru Donald Trump, care s-a trezit în mijlocul unei confruntări directe cu agenţiile de informaţii americane cu privire la intervenţia Moscovei în procesul electoral american. Astfel, susţine ziarul francez, numirea senatorului republican este concepută pentru a-i linişti pe cei care îl suspectează pe Trump de „indulgenţă criminală” faţă de Rusia. Dan Coats este unul din cei şase senatori americani, care, în 2014, ca răspuns la impunerea de către SUA a sancţiunilor împotriva Rusiei, a primit interdicţie de intrare în Rusia. Atunci, Coats a declarat că „se consideră onorat” să fie ţinta Kremlinului.

 

Directorul National Intelligence – poziţie creata în SUA după atacurile de pe 11 septembrie – coordonează activitatea a 17 agenţii de informaţii din SUA, inclusiv CIA, FBI şi NSA. Printre altele, şeful National Intelligence asigură schimbul de informaţii între agenţii şi se asigură că acestea nu se suprapun în sarcinile lor. De asemenea, el este reprezentantul oficial al comunităţii americane de informaţii în faţa Congresului şi publicului american.

 

De cine va fi păzit viitorul şef al Casei Albe

 

Donald Trump are un bodyguard personal, fostul detectiv de poliţie din New York Keith Schiller, şi vrea să îl ia cu el la Casa Albă. În plus, republicanul intenţionează să folosească în continuare o firmă privată de securitate şi după ce va fi investit, ceea ce ar duce la întreruperea unei tradiţii în rândul preşedinţilor americani, care apelau pentru asta la angajaţii Secret Service. Donald Trump a cheltuit mai mult de un milion de dolari pe securitate în timpul campaniei sale.

 

Protejarea lui Trump ar urma să fie însă extrem de costisitoare, mai ales dacă va decide să petreacă timp în New York, iar oficialii susţin că până la jumătate de milion de dolari trebuie plătiţi pe zi pentru protejarea preşedintelui-ales.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments