Rockefeller despre România: „Arestările şi condamnările la nivel înalt, semnal clar pentru investitori”

0
63

 

 

Arestările şi condamnările la nivel înalt trimit un semnal clar comunităţii de afaceri, care trebuie să se zbată pentru a face lucrurile adecvat, spune Tim Norman, managerul unui fond de investiţii gestionat de renumitul grup financiar american Rockefeller, citat de Capital.

 

„Încă mai sunt probleme în România, din punct de vedere al corupţiei. Nu poţi fi naiv faţă de această situaţie şi uneori trebuie să te zbaţi ca să faci lucrurile adecvat, dar cred că lucrurile se îmbunătăţesc încet, pe măsură ce Guvernul însuşi încearcă să cureţe unele probleme din trecut şi vedem arestări şi condamnări la nivel înalt, care trimit un semnal clar comunităţii de afaceri. Această situaţie nu este specifică României, ci întregii regiuni balcanice. Să nu uităm că sunt ţări care stau mult mai rău decât România la acest capitol“, a declarat Tim Norman, directorul executiv al Europa Emerging Europe, într-un interviu în exclusivitate pentru Capital.

Cu toate acestea, fondul de investiţii pe care îl reprezintă a optat să îşi plaseze banii în România şi Bulgaria, retrăgându-se din Ucraina tocmai din cauza instabilităţii mediului politic.

 

Europa Capital, care administrează fondul de investiţii Europa Emerging Europe, a vândut vara trecută un depozit pe care îl avea în Kiev, singurul plasament de pe piaţa ucraineană. Proprietatea a fost cumpărată deja închiriată, iar după ce a expirat contractul chiriaşului s-a decis vânzarea. Chiar dacă nu a obţinut un randament strălucit de pe urma acestei afaceri, Tim Norman se felicită că a făcut pasul potrivit înainte de izbucnirea crizei din Ucraina.

 

„Majoritatea investitorilor occidentali, care încă mai sunt în Ucraina, se găsesc într-o situaţie foarte proastă, pentru că nu mai au cui să vândă. Noi am vândut depozitul unui lanţ local de supermarketuri şi am fost conştienţi, încă de la început, că se va întâmpla asta, deoarece nu sunt investitori instituţionali pe piaţă şi nu erau nici înainte de problemele recente. Cred că este cinstit să spun că investitorii care merg în Ucraina nu fac bani şi noi nu am fost diferiţi faţă de restul. Este o piaţă extrem de dificilă şi eşti fericit să poţi ieşi“, conchide şeful Europa Emerging Europe.

 

Europa Capital are în construcţie, în parteneriat cu RPF Development, două ansambluri rezidenţiale în Bucureşti şi, în parteneriat cu Graells & Llonch, un parc industrial la Turda. În următorii doi ani acestea trebuie terminate şi vândute.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments